ESENTIAL

Oficial: Ce salarii au, de fapt, toţi preoţii din România

Recent, Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) a inițiat o petiţie online, adresată primăriilor din întreaga ţară, prin care cere să nu se mai finanţeze Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti din bani de la stat.

„În fiecare an, cel puțin 540 de milioane de euro din bugetele autorităților de stat, centrale și locale, sunt deturnate de la nevoile reale ale noastre, ale contribuabililor, spre a se cumpăra „bunăvoința” ierarhilor bisericești. Considerăm că, mai ales în acestă perioadă, când ne confruntăm cu multe probleme materiale, banii colectați de la contribuabili prin taxe și impozite trebuie folosiți la nivel local, în interesul celor care au plătit”, se menţionează în petiţia online.

În plus, 24 de ONG-uri au cerut statului să nu mai finanţeze BOR şi să dea banii la educaţie şi cercetare. 

În replică, Biroul de presă al Patriarhiei susţine într-un comunicat remis presei că „în anul 2012, sprijinul financiar pentru repararea şi construirea noi lăcaşuri de cult, consolidarea şi repararea celor existente a fost de aproximativ 50 milioane de lei (aproximativ 11 milioane euro), de aproape 50 de ori mai puţin decât suma menţionată fără niciun fundament real de asociaţia menţionată. Aceste fonduri au fost destinate sprijinirii tuturor Cultelor recunoscute din România, iar nu doar a Bisericii Ortodoxe Române”.

În acest context, Patriarhia Română a decis să facă publice fondurile primite de Cultele religioase din România ca sprijin financiar din partea Statului în acest an. 

„Pentru corecta informare a opiniei publice prezentăm datele din bugetul de Stat pe anul 2013, puse la dispoziţia Patriarhiei Române de Ministerul Finanţelor Publice: Finanţare Culte 2013: 487, 4 milioane lei din care 276,9 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical, 174,1 milioane lei pentru salarizarea personalului neclerical şi 36,4 milioane lei sprijin pentru construcţii, restaurări etc”, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române. 

Astfel, preoţii din România, plus măicuţele, cantorii, asistenţii sociali şi clopotarii vor încasa peste 100 de milioane de euro în acest an. Patriarhia nu menţionează însă şi numărul beneficiarilor acestor sume precizând doar că „suma de 487, 4 milioane lei reprezintă 0,2% din bugetul de Stat pe anul 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul României pe anul 2013”.

„Statul român nu plăteşte integral salariile personalului clerical şi neclerical, ci asigură doar o contribuţie de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele ale profesorilor din Învăţământul preuniversitar), impozitele, asigurările de sănătate şi contribuţiile sociale sunt plătite din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti”, susţine Patriarhia. 

Patriarhia Română – profit cât McDonald’s România

Ultimele date oficiale arată că Administraţia Patriarhală a realizat în 2011 venituri de peste 87 de milioane de lei, cu aproape 60 de milioane de lei mai mari decât anul anterior. Instituţia condusă de patriarhul Daniel a raportat la Fisc, în aceeaşi perioadă, un profit net de aproape 28 milioane de lei ceea ce înseamnă că, dacă Administraţia Patriarhală ar fi o companie privată, atunci ar rivaliza cu marele lanţ McDonald’s România, care a făcut un profit brut de 22.268.012 de lei, cu peste 5 milioane de lei mai mic decât Patriarhia Română.

Cu toate acestea, încrederea în Biserica Ortodoxă Română a atins în februarie 2013 cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani. Cel mai recent sondaj realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB) arată că 66% dintre respondenţi au „foarte multă” şi „destul de multă” încredere în biserică, fiind pentru prima dată când indicatorul scade sub 70%.

Citeşte şi Colecta naţională, iniţiată de Patriarhia Română, arată că Bucureştiul se află pe primul loc în clasamentul privind donaţiile făcute până în prezent pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului. Biserica Ortodoxă Română explică acest lucru prin faptul că „bucureştenii vor fi beneficiarii direcţi şi permanenţi ai Catedralei, în timp ce credincioşii din ţară şi străinătate vor fi beneficiari ocazionali ai viitoarei Catedrale Patriarhale”, potrivit unui răspuns trimis B365.ro.

Vezi aici câţi bani au dat administraţiile locale la bisericile din Bucureşti, inclusiv pentru construirea Catedralei Mânturii Neamului. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button