Octavian Berceanu a vorbit despre incendiul ce a izbucnit marți, în jurul orei 2:15, în Delta Văcărești din București. Conform primelor informațiilor apărute incendiul a afectat o suprafață de 10.000 mp.
Nu este prima dată când în zona respectivă izbucnesc astfel de incendii de vegetație. Evenimente nedorite de acest gen au avut loc și în anii trecuți. Este nevoie doar de o mică scânteie, de o țigară aruncată la întâmplare, pentru ca hectare întregi de vegetație să ardă.
Octavian Berceanu acuză Primăria Municipiului București pentru cele întâmplate astăzi, 5 aprilie 2022. Anul trecut Parcul Natural Văcărești a intrat în administrarea Municipalității, cu toate acestea nu se fost făcute încă progrese în zona respectivă.
Ce este cu adevărat trist e faptul că în ciuda eforturilor mari depuse de oamenii care au grija voluntar de Delta Văcărești, autoritățile doar s-au pozat aici, fără un minim de aport pentru conservarea patrimoniului natural. (…) Pe lângă faptul că fix acum eclozează majoritatea bobocilor și păsările sunt dependente de zona de stuf, mai avem și fumul care merge iar în plămânii bucureștenilor, a spus Octavian Berceanu.
Politicianul consideră că zona respectivă are nevoie de pază, de un gard care să nu permită accesul și de un sistem care să le asigure pompierilor accesul facil la surse de apă aflate în apropiere.
Cauza incendiului nu este încă cunoscută. La acest moment comisari ai Gărzii de Mediu merg spre Delta Văcărești pentru a determina cat de mare este impactul negativ al incendiului asupra mediului. De asemenea, a fost emis și un mesaj Ro-Alert prin care cetățenii sunt rugați să evite pe cât posibil zona respectivă.
Circulația din zona respectivă a fost restricționată, iar șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative. Există degajări mari de fum, iar acesta este vizibil de la distanțe foarte mari. Conform Antena3, șapte autospeciale se află la acest moment la fața locului și încearcă să stingă flăcările.