Obsesii culinare de primăvară din București

Bună dimineața, dragi cititori și bine v-am regăsit în această zi însorită, în care vom încerca să analizăm împreună obsesiile culinare de anotimp nou.

În această perioadă, după o iarnă în care am rupt tocănițele și portocalele, orice persoană pasionată de gătit are un ritual propriu, care se învârte în jurul verdețurilor de primăvară. , 

Pentru mine, ritualul de martie e același de 10 ani încoace și suferă variațiuni doar în cazuri extreme. 

Sâmbăta sau duminica pe la prânz, cand estimez că ‘s-a mai încălzit afară’ (ceea ce e mereu fals), îmi îndes câinele în mașină, iau o pătură și o carte, mă îmbrac în ceva pastelat și cu mult prea subțire pentru cele 7 grade de afară, mă duc în parcul Izvor, unde încerc să citesc în timp ce câinele se tăvălește într-o pasăre moartă sau alt element mirositor. După 10 minute, în pragul hipotermiei, renunț. Mă duc apoi la piața de weekend de la Nerva Traian, unde cumpăr două legături mari de ștevie, niște lobodă, o sticlă de borș, ouă, smântână și ceapă verde. Le pun în mașină, la distanță de câinele care trăsnește a porumbel decedat și mă îndrept spre casă, unde pregătesc ciorbă de ștevie. Apoi, mănânc atât de multă încât câteva ore nu mă pot ridica de pe canapea.

Venirea primăverii și starea de fericire bruscă arată diferit pentru noi toți, dar există câteva elemente vegetale comune și reprezentative pentru majoritatea.

1. Urzicile

Am o prietenă care se află în întâia primăvară într-o nouă relație, iar iubitul ei, care nu mai văzuse cum se fac urzicile până atunci, a cumpărat o pungă de la piață, i-a zis ‘hai să le facem împreună’, iar când prietena mea le-a răsturnat în chiuvetă și a zis ‘hai, că tre’ să o luăm pe fiecare la mână’, el s-a uitat lung, a luat urzicile din chiuvetă, le-a pus la gunoi și au ieșit la pizza.

Dar noi, pasionații veritabili, nu renunțăm așa ușor.

Știți oamenii care zic ‘bleah, nu pot să mănânc urzici!’. Uneori, mi-aș dori să fiu așa, fiindcă asta ar însemna că aș avea niște mâini mai frumoase în fiecare primăvară, dar pe de altă parte aș pierde gustul ĂLA. E fascinant la ce ne eforturi ne supunem pentru un castron de urzici. Două ore de stat aplecat peste chiuvetă, alegând fiecare fir microscopic de iarbă, fiecare insectă, iar apoi luat fiecare frunzuliță de urzică și spălată individual. Dar pentru farfuria de după, cu mămăligă desigur, merită fiecare moment.

2. Leurda

Cand s-a inventat Instagramul, unii au profitat ca să posteze poze cu persoanele lor fizice din mai multe unghiuri, alții și-au postat câinii și pisicile, iar alții l-au umplut de un boschet superb numit leurdă. În engleză îi zice ‘wild garlic’ pentru că e un fel de usturoi și e splendid ca pesto, cu paste, sau pur și simplu băgat în salate.

3. Spanacul

Știu că există spanac congelat tot timpul anului, dar nimic nu se compară cu mâncarea de spanac proaspăt, cu sos alb, peste care pui un ou prăjit, cu margini crocante, puțin arse, și cu gălbenuș moale.

4. Ștevia și loboda

Poate și pentru că sezonul ei durează atât de puțin, mi se pare că nimic nu se compară cu aroma distinctivă a șteviei, de la ciorbă de ștevie cu lobodă (pe care unii o preferă cu orez în ea – why?), la mâncare de ștevie cu sos de roșii. Înțeleg de ce sunt foarte puține restaurante care pregătesc urzici (trebuie să angajezi temporar cinci oameni doar să le curețe, de exemplu), dar nu înțeleg de ce ștevia nu are parte de un tratament special în acest sens.

5. Cartofii noi

Sunt mai dulci și arată mai drăguț decât rudele lor de iarnă, așa că e ușor de înțeles de ce o luăm razna cand îi vedem. Sunt minunați simpli (fierți pană se înmoaie puțin, apoi zdrobiți ușor cu lama cuțitului mare și prăjiți apoi în untură de rață, cu sare deasupra), dar și cu sos de smântână cu ceapă verde.

Ne vedem în weekend la piață, la coadă la ridichi.