Președintele Consiliului de Administrație al Metrorex a vorbit despre obiectivele companiei pentru anul 2024. Cele mai importante sunt lucrările de la Magistrala 6 spre Otopeni, dar și livrarea la București a noilor trenuri de metrou din Brazilia. Lista obiectivelor pentru noul an nu se oprește aici.
Mihai Barbu, președintele CA al Metrorex, a vorbit pentru Gândul despre obiectivele companiei care administrează transportul subteran din București în 2024. Pe lista priorităților sunt începerea efectivă a lucrărilor pentru Magistrala 6 de metrou spre Otopeni, dar și aducerea noilor trenuri din Brazilia (livrarea acestora a întârziat foarte mult).
Lista obiectivelor:
În 2024 vrem să începem efectiv lucrările la Magistrala 6, 1 Mai – Otopeni, în așa fel încât să ne încadrăm în termenul pe care ni l-am propus pentru finalizarea lucrărilor, a transmis Mihai Barbu pentru Gândul.
Cei de la Alstom trebuie să livreze noile trenuri produse în Brazilia, însă livrarea întârzie de ceva vreme. Președintele CA Metrorex spune că avansul a fost plătit și acestea vor fi folosite pe Magistrala 5.
Au întârziat extrem de mult, nepermis de mult. Comunicăm în permanență cu cei de la Alstom, dar întotdeauna invocă mai multe motive. Sperăm ca în curând să ajungă măcar primul tren în România, să facem testele cu el, spune Mihai Barbu.
Trebuie să începem procedurile de licitație pentru 12 trenuri pentru Magistrala 6, de la Otopeni. Totodată, și pentru lucrările de arhitectură pe același tronson. Acestea sunt proiectele mari pentru anul 2024. Ne propunem și o eficientizare a companiei în 2024, în așa fel încât situația financiară să fie cât mai bună, a declarat președintele CA al Metrorex pentru sursa citată.
Mihai Barbu a amintit că, în 2023, rețeaua de metrou a fost extinsă cu 1,7 kilometri: stația Tudor Arghezi. Aceasta este prima extindere realizată în parteneriat cu o primărie (Primăria Sectorului 4). Pe viitor, Metrorex își propune să extindă aceste parteneriate și cu alte primării, astfel încât metroul să ajungă cât mai repede în județul Ilfov.
Te-ar mai putea interesa și: Transferoviar Călători introduce o nouă cursă, din martie, pe ruta Aeroport Otopeni – Ruse via București Nord. Cât vor costa biletele