Obiceiuri mai puțin cunoscute de Florii

15 apr. 2022
852 Afișari
Obiceiuri mai puțin cunoscute de Florii
Adrian Teleșpan

Se revarsă peste mine, din partea Universului, un privilegiu aproape menstrual de a avea, prin prisma numelui meu, o legătură intrinsecă cu sărbătoarea Floriilor. Pentru persoanele care nu au cochetat cu dicționarul explicativ al limbii române din varii motive, ușor de înțeles, pentru că așa e viața, intrinsec e atunci când o sticlă e plină cu apă pentru că e apă în ea. E firesc ca unii dintre dumneavoastră să nu știe că pe mine mă cheamă și Malvinus. E firesc pentru că nu am făcut cunoștință cu toată lumea și cred că mă puteți înțelege, pentru că mi-ar fi luat o viață să mă prezint tuturor, mai ales că oameni se nasc mereu.

Bine, veți spune, dar ce floare e asta, floarea de Malvinus, că noi nu am auzit de ea. Floarea de Malvinus nu s-a descoperit încă, dar și când se va descoperi cred că va fi o combinație între frezie, lalea și scânteiuță, întrucât am frizat de multe ori atât penibilul, cât și imposibilul și am umblat lelea patruzeci de ani până când am găsit în mine scânteia care sâ îmi dea un scop, în fine, suficient cu spiritualitatea. Trageți aer în piept, că urmează să vă divulg legătura dintre Malvinus și Florii. Pe mine mă cheamă Malvinus după tata pe care îl cheamă Florea. Și asta e. N-o să vă explic, întrucât am impresia că noi, oamenii, cerem prea multe explicații fără a pune întrebările care trebuie.

Aleg, așadar, să nu explic, ci să trec la subiectul acestui articol. Duminica Floriilor este o sărbătoare creștină fără dată exactă care depinde pe Paște. Adică atât ea, cât și Paștele zburdă libere prin calendar, necondiționate de ceea ce noi numim timp, abordare la care ar fi fenomenal să apelăm și noi, dar noi nu și nu, ce mai contează că sufletul e veșnic, hai să ne limităm la timp. Mă rog, nu cred că e loc de reproșuri fix înainte de Săptămâna Patimilor, deși, între noi fie vorba, nu e vorba doar de o săptămână, având în vedere că nu investim în nimic altceva mai multă energie decât în a pătimi. Dar asta e doar opinia mea, iar dumnneavostră puteți face absolut ce vreți cu ea, fie că implică lubrifiant sau nu. 

De Florii se sărbătorește intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, călare pe un măgar, de unde trag concluzia că Domnia Sa nu era foarte înalt, pentru că ar fi destul de dificil să intri triumfal oriunde în timp ce ți se târșâie picioarele pe lângă ponei. Sau, cine știe, poate Și Le ținea așa, în lături, cum fac copiii când devin prea măricei pentru triciclete. Eu, personal, v-am mai zis, am un mare respect pentru Fratele nostru Isus și am oareșce bănuieli că mesajele Dumnealui au ajuns la noi ușor trunchiate sau n-am înțeles noi ce înseamnă a iubi tot și a nu judeca nimic. La intrarea în Ierusalim, Dumnealui a fost întâmpinat cu ramuri de finic care nu se găsesc pe teritoriul țării noastre, ceea ce pe noi ne-a pus în postura de a recurge la ramuri de salcie. Ceea ce cred eu că trebuie să înțelegem noi de aici e că omul e adaptabil atât la idei noii, cât și la situații noi. Dar e în obiceiul nostru să ne dăm de ceasul morții când apare vreo schimbare, and that is fine de asemenea, lucru pe care l-a spus și Isus cu privire la tot. 

În deocamdată incapacitatea noastră de a-l regăsi pe Isus sau Cristos în fiecare om, un obicei foarte răspândit, dar deloc recunoscut este întâmpinarea omului cu joarda. Ne întâmpinăm unii pe alții cu joarde cel puțin verbale de câte ori avem ocazia. Cum face unul sau altul ceva ce nu ne place sau, mai degrabă, interpretăm noi greșit, pac, băgăm o joardă, în loc să-i “legăm” cu panglica iertării. Ați da cu joarda în Isus dacă v-ar apărea la ușă și v-ar zice să nu o judecați pe doamna Șoșoacă? Maybe yes, dar ați sta o secundă pe gânduri. Pentru simplul motiv că noi nu vedem în fiecare om un Isus cu o coroană de spini, o cruce în spate și o rană de suliță sub coaste, ne jordim de ne ia dracu’, gen efectiv. Că toți purtăm cruci, indiferent de outfit.

Poate cel mai cunoscut obicei de Florii este dezlegarea la pește. Gândind în termeni cinematografici, acest obicei ar putea fi întruchipat sub forma a cinci fete de pe centură care dezleagă un bărbat care, odată dezlegat, începe să le bată. Știți bancul, nu? “Fetelor, vă place peștele? Nu că ne bate!”. Mult mai puțin cunoscut însă este obiceiul dezlegării la veveriță. Veverița se dezleagă mult mai greu și cu mult mai multă teamă. Având în vedere că ducem o viață plină de patimi, acumulăm furie, frustrare, nemulțumire, ciudă, invidie, grijă și câte și mai câte. Nu știu cauza, dar toate acestea se acumuluează în veveriță. Pentru evitarea unei acumulări prea mari, veverița trebuie dezlegată frecvent, astfel încât să n-o ia complet razna când e dezlegată prea târziu. Se recomandă dezlegarea veveriței înainte de Săptămâna Patimilor pentru o mai bună optică asupra patimilor înseși, în sensul că altfel înțelegi suferința când nu suferi tu. Veverița poate fi dezlegată cu prietenii, la psiholog sau prin muncă cu tine însuți.

Bun. Un alt obicei foarte cunoscut care începe în seara Duminicii de Florii constă în oficierea unor slujbe speciale, denumite denii, care se țin din Duminica respectivă și pe parcursul întregii Săptămâni a Patimilor și care marchează momentele semnificative ale Mântuitorului de la intrarea în Ierusalim și până la Înviere. Mult mai puțin cunoscute sunt slujbele individuale pe care le ține zilnic, nu doar de Florii, fiecare om. Să fim sinceri, tuturor ne cântă popa de cel puțin câteva ori pe zi. Slujbele acestea individuale poartă numele de viață sau de lucru cu sine până ajungem la Sine. Nu mai stau să mai explic ce înseamnă asta. Sau poate vă explic săptămâna viitoare cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște când, cu ocazia celebării Învierii, noi vom ciocni ouă într-un context în care nimeni n-a răspuns la întrebarea: Ce a fost mai întâi, oul sau găina. Dumnezeu.

Poate cea mai cunoscută tradiție de Florii este că oamenii duc la biserică ramuri de salcie care să fie sfințite de preoți căpătând astfel puteri miraculoase și care mai apoi sunt puse lângă icoane ca să îi ferească pe oameni de boli. Noi aveam ramuri din astea în casă, în copilărie și unul dintre cei mai puri oameni pe care i-am cunoscut vreodată a murit de cancer la 18 ani. Might not work. Un obicei mult mai puțin cunoscut este acela de a te sfinți singur, de a avea încredere că, indiferent de cât de multe greșeli faci, ești aici pentru că te-a pus Dumnezeu, iar Scânteia aceea pusă de El în fiecare nu poate fi distrusă de fapte sau gânduri. Numa’ zic. Poate ne ajută să nu ne mai judecăm pe noi înșine, într-un context în care toti facem căcaturi deocamdată. Deocamdată. Adică e frumos să crezi că Dumnezeu ne poate vindeca printr-o ramură, dar și mai frumos e să crezi că Dumnezeu poate vindeca oricum. Până în pânzele albe. Că nu sunt albe degeaba.

În unele părți ale tării noastre, în Duminica Floriilor, se coc tot atâtea pâini câți membri are familia și se dau de pomană. Foarte frumos. Mult mai puțin cunoscută este pomana de altă sorginte decât materială. Adică să-i dai unui om de pomană un gând frumos. Să-i dai compasiune și înțeleere față de suferința lui. O astfel de abordare ne poate ajuta să evităm încărcarea nenecesară a veveriței. Când înțelegem suferința, veverița stă blajină și nu mai sare la gât.

Un ultim obicei e că, în Duminica Floriilor, fetele fierb apă cu busuioc, se spală cu ea pe cap și apoi o toarnă la rădăcina unui păr înflorit, astfel încât să fie la fel de frumoase ca părul respectiv. Mult mai cunoscut și mult mai criticat este obiceiul spălării pe creier. Din punctul meu de vedere, niciun alt organ sau nicio altă parte a corpului nostru nu are nevoie de spălare mai mult decât are creierul. Avem proasta impresie că tot ce putem să facem cu creierul e să gândim. Și asta e cumva în regulă, dacă ne gândim că gândim prost, în sensul că e nevoie să gândim mult ca să aflăm că nu ne trebuie să gândim, ci să iubim. Pula mea, dumneavoastră nu v-ați săturat de gânduri? Nu v-ați săturat de judecată? Nu vă e dor să iubiți? Nu vă e dor de dumneavostră? Cam asta e. În rest, Doamne ajută și Doamne ferește, să nu ne transformăm în pereți, ci doar în ferestre. Vă pup pe patimă, Adiță. 

Nota B365.ro: Un alt obicei bun e să-l urmărim pe Teleșpan pe oriunde se duce în / cu mintea lui tradițional încântătoare, după cu o dovedește și tradiția din care spicuim:

Cookies