Obiceiuri și tradiții de Mucenici – Cine au fost mucenicii și ce obiceiuri sunt legate de sărbătoare

de:
09 mart. 2014
6 afișări
Obiceiuri și tradiții de Mucenici - Cine au fost mucenicii și ce obiceiuri sunt legate de sărbătoare

Obiceiuri și tradiții de Mucenici: De 9 martie, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe cei 40 de MUCENICI, iar, conform tradiției populare, această zi este marcată de o serie de tradiții și obiceiuri. 

Sfinţii patruzeci de mucenici (+ 320) – Aceşti sfinţi mucenici au pătimit în oraşul Sevastia din Armenia, în timpul domniei împăratului Liciniu (307-323), la ordinul guvernatorului Agricola. Cei 40 erau originari din Capadocia şi erau legionari în trupele din subordinea lui Agricola. Acesta din urmă dorind să facă pe plac împăratului Liciniu (care domnea peste partea de Răsărit a Imperiului Roman şi intrase în conflict cu cumnatul său, Sfântul Constantin cel Mare – împărat peste partea de Apus a Imperiului Roman, de aceea a pornit o persecuţie împotriva creştinilor din teritoriul pe care îl stăpânea) a cerut ca toţi legionarii săi să jertfească idolilor, iar cei care nu au făcut acest lucru, declarându-şi credinţa creştină au fost arestaţi. Între soldaţii care au mărturisit că sunt creştini s-au aflat şi cei patruzeci de mucenici care după opt zile de arest au fost scoşi la judecata lui Agricola. Au fost chinuiţi în nenumărate rânduri, dar au răbdat. Până la urmă, Agricola a dat poruncă să fie scufundaţi în apa unui iezer de lângă cetate, aproape îngheţată, căci era iarnă. Se spune că unul dintre ei nu a mai rezistat şi, renunţând la credinţă, a ieşit din apă şi a fost dus într-o baie caldă, dar a murit. Unul dintre soldaţii de pază, în acea noapte, a văzut cum o lumină cobora din cer, încălzind aerul deasupra iezerului şi patruzeci de cununi luminoase au coborât din cer asupra mucenicilor. Văzând că o cunună nu are deasupra cui să se aşeze, paznicul cel treaz s-a aruncat în apă, cerându-I Domnului să-l numere şi pe el în ceata Sfinţilor Mucenici. Mânios, Agricola a poruncit să le fie zdrobite gleznele. Sfinţii şi-au încredinţat duhul Domnului. Trupurile le-au fost arse şi oasele aruncate în lac, dar se spune că, după trei zile, Sfinţii s-au arătat Episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din apă. Creştinii s-au dus noaptea şi oasele au strălucit în apă, ca stelele, arătându-le unde sunt. Le-au scos şi le-au îngropat cu cinste, la loc cuvenit. Numele lor sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Heracliu, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghiu, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domiţian, Gaiu, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valeriu, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie. O parte din moaştele lor se aflau şi în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare.

EI 40 DE MUCENICI. Duminică, în a noua zi a babelor, este Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, zi în care femeile, după ce ies de la biserică, dau de pomană, pentru sufletul morţilor, mucenici, preparate specifice acestei zile. Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înaintea Paştelui. Conform tradiţiei, zilele ce urmează ar trebui să fie zilele calde ale moşilor, care durează pînă în 17 martie.

CEI 40 DE MUCENICI. Ofrandă în bucate

„Mucenicii” pe care îi gătesc astăzi gospodinele sînt o ofrandă adusă sacrificiului întru credinţă a 40 de ostaşi creştini. Se mai numesc măcenici, sfinţişori sau bradoşi în unele colţuri ale ţării. În unele zone se prepară sub forma unor colăcei copţi în cuptor, în formă de opt sau de om, glazuraţi cu miere sau cu sirop de zahăr. Pentru că sfinţii martirizaţi au fost mai întîi aruncaţi în lac, mucenicii din aluat se prepară, în alte părţi ale ţării, ca o fiertură. Din aluat se fac opturi mici care se fierb ca pastele făinoase, într-un sirop. Mucenicii, fie ei fierţi sau copţi, se dau de pomană de sufletul morţilor.

Obiceiuri și tradiții de Mucenici: CEI 40 DE MUCENICI. Legenda celor 40 de sfinţi

Potrivit unei vechi legende, de ziua Sfinţilor 40 de Mucenici nu este bine să munceşti. Legenda spune că, în vremuri de demult, de ziua Sfinţilor, un ţăran semăna mazăre pe ogor. Mucenicii l-au văzut şi i-au cerut lui Dumnezeu să-l pedepsească. Domnul a fost însă îngăduitor şi le-a cerut să îl ierte, ba chiar să îi sporească fiecare dintre ei recolta. Omul s-a bucurat mult cînd s-a trezit că are de 40 de ori mai multă mazăre. În anul următor, lacom, şi-a semănat cîmpul tot în această zi. Însă, de data aceasta, sfinţii l-au pedepsit şi i-au dat 40 de săptămîni de boală.

CEI 40 DE MUCENICI. Obiceiuri strămoşeşti

La români, sărbătoarea celor 40 de Sfinţi a dat naştere mai multor obiceiuri frumoase, creştine, dar şi precreştine, căci ziua celor patruzeci de mucenici este aproape de data echinocţiului de primăvară (atunci cînd ziua este egală cu noaptea). Pentru ca să fie îmbelşugat anul agricol care a început, ţăranii au obiceiul să scoată afară plugul, peste care aruncă un ou, semn al rodirii. În multe sate ale ţării se adună în mijlocul curţii gunoiul din ogradă şi din casă, i se dă foc, iar tinerii sar peste el, ca să fie feriţi de rele şi de boli tot anul. Cenuşa este pe urmă presărată în jurul copacilor şi în grădină.

Obiceiuri și tradiții de Mucenici: CEI 40 DE MUCENICI. „Ieşi căldură din pămînt”

În unele părţi ale Moldovei, şi mai ales ale Munteniei există obiceiul ca oamenii şi mai ales copiii să iasă în ziua celor 40 de Sfinţi şi să bată cu botele sau cu maiul în pămînt ca să intre gerul şi să iasă căldura, zicînd: „Ieşi căldură din pămînt / Intră tu frig în pămînt!” Imediat ce bat cu botele în pămînt nu numai că încetează gerul ci şi gheaţa începe să se topească şi să se ducă pe ape. În Bucovina, se obişnuieşte ca oamenii şi în special tinerii să bată cîtă o mătanie pentru fiecare sfînt, sau, după cum spun unii, chiar cîte 40 de mătănii pentru fiecare sfînt, şi aceasta pentru ca să dobîndească mulţi ani, să fie sănătoşi în decursul anului şi, mai ales, pentru ca să afle bani ascunşi în pămînt. Tot în Bucovina există obiceiul ca în ziua de 9 martie bărbaţii să meargă la pescuit. Cel ce va prinde patruzeci de peşti şi va reuşi să înghită unul viu va avea noroc tot anul la prins peşte. Tot din acest motiv se zice că în ziua celor 40 de Sfinţi e bine nu numai să prinzi, ci chiar să fierbi şi să mănînci 40 de peştişori sau chitici.

CEI 40 DE MUCENICI. Legenda celor 40 de soldaţi creştini

Cei 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman păgîn Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid şi Domnos erau foarte pricepuţi în studiul Scripturilor. Aflînd despre credinţa lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzînd, au fost întemniţaţi timp de opt zile, bătuţi cu pietre şi ademeniţi cu daruri. Prin semne divine au fost însă întăriţi în dreapta credinţă. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat şi a ieşit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un alt soldat. În acea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorît asupra mucenicilor. În zori, au fost scoşi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să-şi dea sufletele. Pentru a nu mai rămîne nimic din trupurile mucenicilor, ele au fost arse, iar oasele au fost aruncate într-un rîu din apropiere. După trei zile, episcopul Petru din acea cetate a mers noaptea pe malul rîului împreună cu alţi creştini şi au adunat de acolo toate oasele sfinţilor, căci erau luminoase, astfel încît puteau fi văzute şi în întuneric. Ele s-au păstrat pînă în ziua de astăzi, părticele din moaştele celor patruzeci de mucenici găsindu-se în multe locuri ale lumii şi chiar şi în ţara noastră, în cîteva biserici, unde credincioşii ortodocşi li se închină cu evlavie.

Obiceiuri și tradiții de Mucenici:  CEI 40 DE MUCENICI.Reţete din bătrîni

• În 9 martie, femeile din Moldova pregătesc îndeosebi mucenici din cocă, iar în Muntenia aceştia sînt preparaţi într-o fiertură simbolizînd lacul îngheţat în care au fost aruncaţi cei 40 de mucenici. Atît mucenicii moldoveneşti, cît şi cei munteneşti au forma cifrei 8, un simbol pentru infinit şi echilibrul divin.

Cookies