Oază de verdeață și răcoare, ascunsă după o poartă mare de fier forjat, undeva printre Universitate și Iancului. Răsfăț la Coftale, cafeneaua de pe Ștefan Mihăileanu

susținut de *IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care creează dependență. IQOS este destinat exclusiv adulților, care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.
21 aug. 2024
9818 afișări
Oază de verdeață și răcoare, ascunsă după o poartă mare de fier forjat, undeva printre Universitate și Iancului. Răsfăț la Coftale, cafeneaua de pe Ștefan Mihăileanu
Oază de verdeață și răcoare, ascunsă după o poartă mare de fier forjat, undeva printre Universitate și Iancului. Răsfăț la Coftale, cafeneaua de pe Ștefan Mihăileanu

Cu mai bine de zece ani în urmă începea febra cafenelelor de specialitate din București, iar Coftale a fost printre pionierii din oraș.

La vremea respectivă, puțină lume știa ce este V60, ce înseamnă aciditatea cafelei și multe altele pe care azi le privim ca parte din universul nostru ‘cafelistic’ de zi cu zi. Printre primii iubitori ai acestui univers, care i-au spus povestea în București, sunt Coftale (un joc de cuvinte de la ‘coffee’ și ‘tale’), o cafenea într-o casă veche superbă din Sectorul 2, cu o grădină plină de verdeață, copaci și liniște.

Din acest motiv, plus multe altele care țin de cafea bună, Coftale e recomandarea săptămânii de loc pentru zilele caniculare în care cauți o terasă unde poți să respiri (și nu să transpiri!) în timp ce savurezi băutura preferată.

Cafeneaua o vei găsi pe strada Ștefan Mihăileanu 42, una dintre străduțele liniștite, neaglomerate, cu case sau blocuri foarte mici, unde dacă ai ajuns știi sigur că ești în Sectorul 2. O să găsești destul de ușor chiar și loc de parcare, fiind și vacanță, iar acestă parcare (semnalizată oficial și corespunzător) va fi gratuită – spre marea ta surprindere, care deja s-a obișnuit cu gândul că nu mai există fenomenul parcării oficiale fără bani în oraș. O să te gândești că poate e momentul să te muți în Sectorul 2.

Oaza de după poata mare de fier forjat

Ascunsă după o poartă mare de fier forjat, străjuită de niște copaci imenși, intrarea în Coftale mai că e ușor de ratat din prima încercare, însă după poartă, printre verdeață o să întrezărești clienții la mese – poate câțiva tech people care au ieșit în pauza de prânz, poate doi îndrăgostiți pe care entuziasmul îi trădează ca fiind la maximum a patra-cincea întâlnire, studente cu nasul într-un roman sau doi domni serioși de business care-și pun afacerile la cale.

Intri și comanzi la bar, așa cum ți se sugerează de o pancardă, apoi te retragi la masa umbroasă de afară, unde aștepți să-ți vină deliciile. În drum spre ieșire, ești invitat să iei o sticlă de apă din partea casei, împreună cu câte pahare ai nevoie – o idee foarte utilă, prin care ai propriul refill la dispoziție pe toată durata vizitei.

La Coftale vei găsi cafele de specialitate cu diverse interpretări (din meniu: Cold Brew Tonic cu sirop de soc & lămâie, Ice Spiced Chai sau Dirty Coffee – espresso pe Double Milk rece, un lapte parțial condensat), dar și băuturi precum Iced Chocolate with Marshmallows, o variantă suprinzătoare a ciocolatei calde clasice din sezonul rece, acum reinterpretată cu cuburi de gheață și topping de bezele moi, perfectă pentru zilele la peste 35 de grade.

Și nimic fără o felie de banana bread, desigur.

Tot de prin Bucharest Coffee Shop

Cookies