ARHIVA B365

Oana Niculescu Mizil a fost trimisă în judecată pentru conflict de interese

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: Oanei Niculescu-Mizil-Ştefănescu, în calitate de deputat în Parlamentul României, a solicitat încadrarea în muncă a mamei sale în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă prin care, în perioada mai 2009 – septembrie 2011, aceasta a realizat foloase materiale în cuantum de 65.697 RON. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost făcut la sesizarea Agenţiei Naţioanel de Integritate. Potrivit inspectorilor, Oana Niculescu-Mizil (deputat PSD) a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu-Mizil – Ştefănescu, începând cu data de 29.04.2009 – prezent, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Sursa: evz.ro


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button