Bună dimineața, scumpi cititori obosiți după un weekend în care am încercat să strângem cât mai multă primăvară în sufletele noastre consumate de probleme electorale.
În weekendul care a trecut, tot Bucureștiul a fost afară, privind magnolii, savurând cafele în timp ce se mirau încontinuu ‘Doamne ce frumos e afară’ și ‘Ai văzut că a anunțat Piedone că o să candideze la Primăria Mare? Ce chestie.’.
De vreo opt ani, autoarea acestui articol a descoperit o nouă modalitate de a-ți petrece timpul liber în weekenduri (și nu numai), hobby să-i spunem, prin a face voluntariat la un centru pentru adopții câini. Fiindcă încă nu există o variantă decentă de a-mi îndesa 25 de câini într-un apartament din sectorul 3, iar rațiunea nu m-a părăsit, aceasta era varianta cea mai potrivită.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care iubesc cățeii și s-au întrebat întotdeauna cum e să faci voluntariat la o asociație, dar și pentru vecinii mei care mereu se întreabă ‘de unde tot vine asta plină de noroi?’, iată mai jos o listă absolut neexhaustivă de posibile chestii pe care le face un voluntar.
Să-i dăm drumul.
Ați fi surprinși să aflați cât de des trebuie plimbați câinii dintr-un centru de adopții la controale de specialitate, chiar și în cazul în care există un medic al asociației – trebuie duși la radiografii, dacă i-ai luat trozniți de mașină, la sterilizări fără număr și la diverse controale de specialitate. Pentru asta este necesar, desigur, un permis de conducere.
Probabil partea favorită a tuturor. Multe asociații și centre oferă această opțiune, perfectă pentru voluntarii care vor să înceapă de undeva sau vor pur și simplu să stea o oră cu un câine, respectiv de a plimba animalele prin spațiul dedicat din asociația respectivă sau, unde nu se poate, de a sta pur și simplu cu cățeii în padocuri și a le da atenție.Vă dați seama că un câine dintr-un adăpost sau centru se plictisește de moarte în majoritatea timpului, de aceea ideal este să se treacă la pasul următor – ADOPȚIA.
Acesta este un aspect pentru voluntarii cu experiență. Eu am ajuns după vreun an-doi să mă calific în procesele de adopție, după ce echipa centrului m-a cunoscut suficient și a avut încredere. Cum arată o adopție de obicei? Cineva (din București, de regulă, fiindcă aici e centrul unde merg eu) se arată interesat, apoi primește un formular cu întrebări prin care inclusiv adoptatorul își dă seama ce situații neprevăzute ar putea să apară, se organizează întâlnirea dintre cățelul dorit și potențialul adoptator, se face home-check-ul, apoi în deznodământul fericit, cățelul se mută în casa nouă.
Uneori se organizează acțiuni și este nevoie pur și simplu de cineva care să împartă pliante sau să povestească trecătorilor despre beneficiile sterilizării. La un eveniment de vara trecută am explicat unui domn vreo jumătate de oră că dacă Tomiță motanul ar fi castrat, acesta nu i-ar mai ‘împuți toată casa’ și nu ar mai ‘fugi pe geam de nu-l găsesc o săptămână’ să facă sex cu niște pisici superbe prin cartier, care apoi să facă pisoiași pe care să-i calce mașina. Și că ASPA cu Primăria Capitalei organizează sterilizări gratuite. În mod neașteptat, la finalul monologului, l-am convins. O zi de success pentru mine, o zi tristă pentru amantele lui Tomiță.
Exact ce îi spune numele.
Faceți poze superbe? Perfect, puteți fotografia cățeii, ca ei să aibă cât mai multe imagini pentru portofoliul de adopție și Social Media, astfel încât să le crească șansele de a-și găsi familiile. Sunteți un influencer minunat pe Instagram? Puteți posta cățeii preferați, pe care comunitățile voastre să îi descopere. Vă pricepeți la reparații și bricolaj? Deseori se strică ceva (puiuții rod chestii, se bușește vreo încuietoare și orice vă puteți imagina că se întâmplă la un centru de animale) și e nevoie de o mână cunoscătoare.