ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

O veste proastă nu vine niciodată singură. Vine frigul polar? Vine. Vine și-n case? Ministrul Energiei e pesimist

Frigul polar lovește România începând din această noapte, Ministrul Energiei anunțând că acest lucru va duce la probleme în reţeaua de termoficare, cel mai probabil urmând a apărea spărturi.

Vestea că frigul polar va lovi România nu este singura proastă în materie de prognoză. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că, deși suntem pregătiți la modul general, tot vor fi probleme.

Vremea se va răci brusc și accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopții de joi spre vineri și zilele viitoare va fi ger.

Virgil Popescu, Ministrul Energiei, a anunţat că toate cele patru centrale din Bucureşti sunt pregătite să funcţioneze şi după ce temperaturile vor scădea mult în următoarele zile, dar a avertizat că acest lucru va duce la probleme în reţeaua de termoficare, cel mai probabil urmând a apărea spărturi.

Frigul polar va aduce probleeme și în reţeaua de termoficare

“Am avut ieri Comandamentul de Iarnă, întreg sistemul energetic naţionale este pregătit, nu avem probleme cu alimentarea, nici cu energie electrică, nici cu energie termică. Evident, din punct de vedere al producătorului. Dacă ne referim la Bucureşti, toate cele patru centrale sunt pregătite să funcţioneze şi nu au absolut nicio problemă. Bucureştenii trebuie să ştie că reţeaua de termoficare, reţeaua de transport practic a agentului termic este cum este şi probabil în momentul în care temperaturile vor scădea şi vor scădea începând cu data de mâine, vor fi probleme, vor fi spărturi, va trebui Termoenergetica să intervină şi cred că ar trebui să fie foarte pregătit încă de astăzi astfel încât să intervină prompt şi să nu fie întreruperi mari de alimentare a energiei a Bucureştiului”, a declarat, la Digi24, Virgil Popescu.

În București, joi, seara și noaptea temperatura va fi în scădere accentuată, astfel că minima va fi în jurul a -2 grade. Cerul se va înnora treptat după orele prânzului și temporar se vor semnala precipitații, moderate cantitativ. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar noaptea se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în a doua parte a intervalului.

Vineri, vremea va deveni deosebit de rece, cu o maximă a temperaturii aerului de -2…-1 grad şi o minimă de -11…-9 grade. Cerul va fi temporar noros şi va ninge mai ales în prima parte a intervalului. Vântul va avea intensificări temporare în special ziua, cu viteze în general de 40…45 km/h, amplificând senzaţia de frig.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button