Trotuarele din piața Obor au fost împădurite, dar nu cu orice fel de pomi, ci cu brazi falnici. Grație fostului primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, avem stâlpișori peste tot, ca să nu se mai poată parca pe trotuare. Iar acum, că a fost impusă ordinea și disciplina în haosul urban din sector, se pot amplasa brăduți frumoși, gata să fie luați acasă și împodobiți cu multe, multe luminițe.
Să nu fim cârcotași, când te plimbi pe străzile din Sector mai că-ți saltă inima de bucurie că în sfârșit ai pe unde să calci. Dacă ești șofer, stâlpișorii îți reamintesc constant că nu îți mai poți lăsa mașina aiurea, pe vreun trotuar. Dar uite ce brăduți frumoși! Cu siguranță ai loc în portbagaj să iei unul acasă.
O bucureșteancă a văzut pădurea crescută pe trotuarul din Obor, a fotografiat-o și a publicat-o pe grupul de Facebook „Sector 2 – Informații și dezbateri”.
Trotuare transformate în expoziții cu vânzare. Numai la piața Obor, a scris femeia.
Imediat s-au strâns și comentariile de la oamenii care, ca de obicei, s-au împărțit în tabere (și nu doar în două). Cum era de așteptat, unii au întrebat pe unde mai trec pietonii și dacă trebuie s-o ia pe carosabil.
Au autorizație să ocupe trotuarul? Unde sunt marcajele pentru traseu ocolitor? Eventual ocolim toată piața? Cu aia cu petardele cum a rămas, că vă lăudați că anunțați Poliția Locală.
Alții au spus că ăla nu ar fi chiar trotuar-trotuar. Adică ar fi trotuar, dar nu chiar un trotuar adevărat, pentru că „se termină în grilaj”. Au apărut și cei categorici care i-au cerut autoarei postării să se mute din sector dacă nu-i convine situația. Iar alții au zis că nu-i așa mare bai.
Îți dai seama ce au făcut? Au pus 10 brazi expuși… Dar voi când parcați mașina pe trotuar cum e? Ăia când vă măresc taxele și impozitele? Nu mai ziceți nimic
Tot în secțiunea comentarii și-au făcut loc și militanții anti-globalism care încurajează cumpăratul de brazi din piață, nu de la magazinele mari, internaționale.
Nu inseleg care este problema suntem in luna decembrie eu zic sa cumparati de la astia e mai bine decat sa dati banii la multi nationali
Și acum traducerea: „Nu înțeleg care este problema, suntem în luna decembrie. Eu zic să cumpărați de la ăștia, e mai bine decât să dați banii la multinaționale”.
Dar concluzia a venit ferm:
Adică chiar nu a văzut nimeni că ăla nu e chiar trotuar, ca se termină în grilaje? Postare ca să râdă lumea de Sectorul 2. Ha, ha, ha. Mută-te în alt sector! E o postare răutăcioasă și inutilă, a scris un bucureștean.