ESENTIAL

O turistă din București care hrănea un urs a fost amendată

O turistă din București care hrănea un urs a fost amendată de jandarmii argeşeni de la Postul Montan Arefu de pe Transfăgărășan.

O turistă din București care hrănea un urs a fost amendată. Este vorba despre o femeie în vârstă de 31 de ani din Capitală care a fost sancţionată de jandarmi cu 500 de lei după ce a fost surprinsă în timp ce hrănea un urs.

Totodată, celelalte persoane care se aflau în zonă au fost avertizate despre pericolul creat şi li s-a recomandat să-şi continue drumul, conform unui comunicat transmis luni de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Argeş.

Jandarmii de la Postul Montan Arefu care îşi desfăşoară activitatea în zona Transfăgărăşanului au mai fost solicitaţi să intervină, la sfârşitul săptămânii trecute, în alte 20 de situaţii în care a fost semnalată prezenţa unor urşi. Toate cazurile au fost sesizate prin apel la numărul unic de urgenţă 112.

O turistă din București care hrănea un urs a fost amendată. A doua sancțiune în câteva zile

La începutul săptămânii trecute jandarmii de la același post au amendat un alt turist din Capitală surprins când hrănea urşii într-o parcare de pe DN 7C – Transfăgărăşan, în apropiere de barajul Vidraru.

Vă recomandăm și: România între doi morți: Cerbul de Aur și Ursul de Aur

Avertismentul autorităților: Urși pe Transfăgărășan

Circulația pe Transfăgărășan a fost redeschisă pe 30 iunie.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că pe 30 iunie, începând cu ora 8.00, circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă se va deschide pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 7.00 – 21.00.

Traficul va fi permis doar ziua, iar șoferii sunt avertizați că în zonă sunt mulți urși. Circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții, între orele 21.00 – 7.00.

De asemenea, cei ce tranzitează acest sector de drum sunt avertizați că, în ultima perioadă, a fost semnalată prezența urșilor în apropierea șoselei: „îi sfătuim să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora”.

Cel mai mare urs din România a fost împușcat la începutul lunii mai. Organizațiile Agent Green și VGT din Austria condamnă uciderea ursului brun Arthur de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button