O tânără din București, obligată de judecători să returneze iubitului banii, după anularea nunții

de:
06 mart. 2015
2 Afișari
O tânără din București, obligată de judecători să returneze iubitului banii, după anularea nunții

Richard Grover şi Alina s-au cunoscut în 2010, la Londra, acolo unde românca lucra într-un bar. După o relaţie de 2 ani, omulde afaceri american i-a dăruit Alinei un inel de logodnă, cu diamante, de 8.000 de dolari, scrie stirileprotv.ro

„I-am întâlnit familia de multe ori, am vorbit cu ei, am fost acasă la ei. Aşadar, a fost, aşa cum am mai spus, un proces foarte complex să mă fraudeze şi tind să cred că nu sunt singurul bărbat căruia i-a făcut asta”, a declarat Richard Grover.

Alina a primit astfel 60.000 de dolari pentru organizarea petrecerii de nunta. În plus, a mai primit încă pe atât pentru a-şi cumpăra o masina, iar chiria apartamentului din Londra, unde locuia cu sora ei, l-a costat pe Richard alte 7.000 de lire sterline.

Richard Grover mărturiseşte ca în momentul în care el a încetat să îi mai dea bani Alinei, aceasta a rupt relaţia. Aşa că el i-a cerut banii cheltuiţi înapoi. Pentru că fata a refuzat, a dat-o in judecată.

Richard a reuşit să dovedească în instanţă câţi bani a cheltuit cu fosta logodnică, după ce a ţinut fiecare chitanţă, bon cu cheltuielile pe care le-a făcut cu aceasta.

Instanţa supremă din România a decis că Alina trebuie să îi înapoieze fostului logodnic 200.000 de dolari, contravaloarea darurilor de logodnă şi căsătorie.

Sentinţa definitivă este prima de acest fel dată de instanţă, din 2011 de când logodna a fost reglementată în noul cod civil. Acesta spune că: „În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite. Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.”

Cookies