O tânără de 18 ani a anunțat polițiștii din Ilfov după ce a fost agresată sexual și șantajată de bărbatul cu care făcea orele de condus. Instructorul are vârsta de 55 de ani.
În data de 4 octombrie agenții din cadrul IPJ Ilfov au fost sesizați de o tânără de 18 ani cu privire la comportamentul instructorului său de conducere. Fata a reclamat că bărbatul, în vârstă de 55 de ani, ar fi șantajat-o și agresat-o sexual, conform Digi24.ro.
Faptele au fost comise în data de 2 octombrie 2023.
IPJ Ilfov a informat că, în data de 9 octombrie 2023, instructorul a fost prins în flagrant în timp ce exercita acte de agresiune sexuală asupra victimei.
În temeiul sesizării, polițiștii de investigații criminale au desfășurat activități specifice, context în care, la data de 09 octombrie a.c., l-au prins în flagrant pe bărbatul reclamat, împrejurare în care, acesta ar fi încercat să exercite acte de agresiune sexuală asupra persoanei vătămate.
Inițial, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov l-au reținut pe suspectul pentru 24 de ore. Marți, în data de 10 octombrie 2023, bărbatul de 55 de ani a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Ulterior, procurorul a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, iar în această cauză a fost dispusă măsura arestului preventiv. Astfel că, bărbatul va rămâne în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Pe numele instructorului a fost deschis un dosar de urmărire penală pentru comiterea faptelor de:
Cercetările în această cauză sunt continuate.