O tânără beată a sunat la 112 să spună că s-a rătăcit. Poliţiştii au găsit-o dormind, acasă

de:
12 ian. 2015
0 afișări
O tânără beată a sunat la 112 să spună că s-a rătăcit. Poliţiştii au găsit-o dormind, acasă

În noaptea de vineri spre sâmbătă, la 0.02, o femeie în vârstă de 27 de ani, din comuna Frătăuţii Noi, a sesizat la 112 că a plecat de acasă, din satul Costişa, către satul Baineţ, dar mergând pe scurtătură, pe câmp, s-a rătăcit, potrivit monitorusv.ro.

Femeia a fost contactată iniţial de poliţistul de la postul comunal de care aparţine. Femeia i-a spus omului legii că nu-şi dă seama exact unde se află, din cauza întunericului şi a faptului că totul în jur este alb, şi era incoerentă, precizând că a băut în jur de 300 de grame de alcool. După puţin timp, când a fost sunată din nou, femeia nu a mai răspuns, având telefonul închis. Imediat s-a dat alarma, cazul de dispariţie în noapte fiind considerat unul de risc major.

Salvatorii au efectuat căutări pe o distanță de aproximativ patru kilometri, în zona indicată după apelul iniţial, însă nu a fost găsit nici un indiciu cu privire la faptul că în zonă au circulat persoane, câmpul fiind acoperit cu zăpadă.

Un echipaj de poliţie s-a deplasat la un moment dat în satul Costişa, la domiciliul femeii care a sunat la 112. Tânăra a fost găsită acasă, dormind în propriul pat. Se întâmpla în jurul orei 4.00, imediat fiind sistate şi căutările.

După ce şi-a revenit din starea de ebrietate, sâmbătă, tânără de 27 de ani a fost amendată cu 500 de lei pentru alarmarea organelor specializate fără motiv întemeiat.

Cookies