O superbă clădire de patrimoniu, o vilă cu două etaje de pe Strada Washington, a fost restaurată și arată de milioane 🤩 (Probabil atât și costă)

Casa situată în parcelarea Bonaparte, pe Strada Washington nr. 7, a fost proiectată de Octav Doicescu. Este, fără dar și poate, o casă care își merită prestigiul și locul în patrimoniu. Acesta și-a lăsat amprenta asupra tuturor elementelor definitorii, specifice arhitecturii de factură mediteraneană.

Acoperișul are înclinații de sub 30 de grade, acoperite cu învelitoare din olane, iar grilajele ferestrelor sunt metalice. Streșinile, balustradele, obloanele și consolele sunt din lemn, iar fațadele sunt articulate prin decrosuri, portice, bovindouri, terase sau balcoane specifice izului mediteranean. Elementele formează un tot unitar și fac ca vila cu corp paralelipipedic să arate ca un volum compact, specific acestui stil.

Lucrările de restaurare au fost făcute astfel încât arhitectura de poveste și valoarea stilului să fie păstrate. Tocmai de aceea, Octav Doicescu a intervenit foarte puțin pe partea de ornamente.

Clădirea are S+P+2E+P, cu puține ornamente specifice lui Octav Doicescu. Fațada de est – dinspre grădină, datorită ieșindului acoperit cu terasă al parterului și porticului, devine un volum aerat cu o balustradă traforată din lemn, orizontală ce taie din masivitatea clădirii. Balustrada a fost recuperată și reproiectată doar din câteva bucăți găsite în grădină, au explicat arhitecții.

Fațada clădirii a fost tencuită cu praf de piatră și este „simplă și luminoasă”, așa cum o numesc restauratorii. Piatra din care sunt făcute elementele decorative a fost curățată și contribuie la un decor care impresionează prin simplitate și naturalețe.

Pe fațada principală se regăsesc elemente decorative diferite, ce corespund unor funcțiuni diferite: intrările gemene ale celor două apartamente, ferestrele cu feronerie decorativă, fereastra pătrată cu ramă plată și balconul rustic, au adăugat „autorii” proiectului.

Dacă în exterior s-a respectat cu sfințenie arhitectura, în același timp, interiorul are un suflu nou, specific vieții din zilele noastre. La parter au existat niște partiții care datau din perioada comunistă. Acestea au fost eliminate la restaurare. Etajul al doilea a fost recompartimentat și a fost creat un spațiu asemănător cu cel al unui apartament decomandat. De asemenea, podul a fost reconstruit și a devenit locuibil și luminos.

Cât de mult s-a păstrat din materialele originale ale vilei de patrimoniu

Toate scările interioare ale vilei au fost păstrate și s-a lucrat doar pe porțiunile unde treptele erau degradate. Așadar, elementele decorative principale aduc un aer boem, specific vremurilor în care a fost construită vila. S-au păstrat cele mai multe dintre uși, care au fost curățate și refinisate, și tot ce a putut fi recuperat din pardoseala din lemn masiv a fost remontat la etajul al doilea, dar și în pod.

Parterul este spațiul cel mai spectaculos. Livingul se deschide către grădină printr-o suprafață vitrată mare, încadrată de coloane, șemineul din piatră axat pe deschiderea către grădină, elementele structurale îmbrăcate în lemn marchează direcții de perspectivă.

Lăsăm fotografiile să vorbească de la sine despre parterul spectaculos al vilei.

Integrarea tehnologiilor noi și moderne a fost făcută subtil, iar iluminatul exterior (absent în proiectul original) a fost gândit să marcheze anumite elemente importante ale clădirii.

Clădirea are subsol, parter, două etaje și pod. Lucrarea este proiect finalist la Bienala Națională de Arhitectură, Ediția 2018 – Secțiunea „3. Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite comunităților”.

Te-ar mai putea interesa și:

• EXCLUSIV | Un secret de 4 stele. Cum a fost construit Hotelul Lebăda de pe insula Pantelimon, pe locul fostei mănăstiri-spital, unde șantierul a reînviat un vechi pericol
• Cum a făcut Gospodăria de Partid cantină din Palatul bancherului Spayer. Renaște clădirea după care se întorcea soarele Bucureștiului | Interviu cu arh. Mihai Eftenie
• Distrugerea unui imperiu, cu bănci, palate și moșii | Interviu cu Jean Chrissoveloni, ultimul din dinastia bancherilor care a dezvoltat Bucureștiul și România