Bustul geografului Emmanuel de Martonne va fi montat la intersecția dintre Calea Griviței și Calea Victoriei după ce proiectul de hotărâre a fost aprobat joi de către Consiliul General al Capitalei. Acesta este o ofertă de donație venită din partea Universității din București.
Bustul geografului este din bronz turnat, patinat, având dimensiunile de 82 x 52 x 46 centimetri, fiind amplasat la intersecția dintre Calea Griviței și Calea Victoriei, conform Agerpres.
Acesta va fi amplasat pe soclul pus la dispoziție de donator, iar Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public nu vor bugeta costuri suplimentare pentru lucrările de amplasare.
Universitatea din București a depus oferta de donație condiționată de montare a bustului într-un loc emblematic din București, conform referatului de aprobare, transmite G4Media.ro.
Astfel, s-a ales amplasamentul bustului la intersecţia dintre Calea Victoriei și Calea Griviţei pentru a realiza simetria cu statuia „Alergătorii” executată în 1913 de sculptorul francez Alfred Boucher. Acesta va fi în apropierea sediului Ambasadei Republicii Franceze, de Academia Română, dar și în apropierea locuinței prim-ministrului Ion I. C. Brătianu, potrivit documentului.
Geograful francez Emmanuel de Martonne (1873-1955) a fost profesor, cercetător, membru corespondent în anul 1912, ulterior membru de onoare al Academiei Române din 1919.
Acesta a absolvit Facultatea de Litere din Paris și s-a îndreptat către studiul fizicii și al geologiei. Astfel, a devenit unul dintre cei mai semnificativi specialiști din Europa în domeniul topografiei și al desenului geografic.
Specialistul a elaborat două teze de doctorat, având ca subiect România:
În România a venit pentru prima dată în anul 1898 și a elaborat primele studii de maturitate pentru geografie. A realizat peste 70 de lucrări referitoare la țara noastră, printre care:
În anul 1919 a realizat Harta repartiției naționalităților din ținuturile în care domină românii. Aceasta a fost folosită ca principal argument pentru trasarea noilor granițe în cadrul Conferinței de Pace de la Paris în care i s-a oferit funcția de secretar general al Comitetului de studii.
În anul 1912, Academia Română l-a ales membru de onoare în semn de apreciere pentru cariera sa științifică. De asemenea, a fost Doctor honoris causa al universităţilor din Cluj-Napoca şi Iaşi, dar și cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.
Te-ar mai putea interesa și: