O scrisoare pierdută cu Iureş şi Vizante, dar şi cu cei mai buni Farfuridi şi Brânzovenescu

de:
20 iun. 2011
11 Afișari
O scrisoare pierdută cu Iureş şi Vizante, dar şi cu cei mai buni Farfuridi şi Brânzovenescu

Marcel Iureş face din Nae Caţavencu un personaj malefic şi pe alocuri chiar libidinos, dincolo de orice Caţavencu interpretat până acum de altcineva. Nu degeaba Iureş a fost distribuit adesea în roluri negative, ştie să le joace, iar interpretarea sa a strâns aplauzele furtunoase ale publicului vineri seară, după decernarea premiilor Festivalului Comediei Româneşti, la Teatrul de Comedie.

Regizorul Alexandru Dabija încearcă să ne scoată din cap versiunea clasică a Scrisorii pierdute, aceea cu Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, pe care am văzut-o la televizor când eram mici şi căreia i-am rămas tributari, vorba unui prieten. Reuşeşte pe alocuri. De exemplu, cetăţeanul turmentat interpretat de foarte expresiva Dorina Chiriac, pe muzica Adei Milea, pare uneori tras de păr, dar punctează foarte bine atunci când ajunge, neputincios, în braţele maleficului Caţavencu, aşa cum ajunge întotdeauna alegătorul onest în braţele politicianului versat şi corupt.

Din păcate, George Mihăiţă în rolul lui Agamiţă reuşeşte să nu strălucească prin nimic: nu transmite nici senilitatea personajului, nici parşivenia, face doar un rol plat, fără nuanţe. Lui Valentin Teodosiu îi iese însă bine rolul lui Trahanache care face pe senilul chiar şi atunci când nu este şi când ştie exact care este situaţia dintre Zoe şi prefect, înfulecând şi tremurând la fiecare replică.

De partea sa, Zoe, interpretată de Mihaela Teleoacă, apare în viziunea lui Dabija ca personajul politic calculat din mica urbe, care ştie să folosească relaţiile din partid pentru a-şi îndeplini scopurile personale şi a scăpa de ruşinea dezvăluirii idilei, ba mai mult, de a întoarce orice situaţie în folosul ei şi alor săi. Un personaj rece şi calculat, dezbrăcat de aura de seducţie cu care o asociam pe Zoe până acum. Poate tocmai de aceea, prefectul Vizante nu mai este berbantul impunător de altădată, ci se lasă tras de obraji de Trahanache şi condus de madam Zoe, chiar dacă iute la mânie (iar mânia îi iese bine lui Vizante, înroşit la faţă până la pragul unei apoplexii). Tot de aceea, Ghiţă, angajatul la stat ciupitor de la buget perfect, interpretat de Dragoş Huluba, ascultă în primul şi primul rând de Joiţica, adevăratul şef din urbe.

Cum spuneam, Farfuridi şi Brânzovenescu sunt delicioşi: se completează perfect, bolborosesc aşijderea politicienilor noştri de acum, fără cap şi fără coadă, îşi smulg părul din cap, fac spume la gură, trebuie văzuţi.

În rest, Caragiale, la fel de contemporan ca întotdeauna: ţărişoara, Europa, eu cu cine votez…

Cookies