SMART CITY

O şcoală importantă din Bucureşti scapă de „bulina roşie”. CUM VA ARĂTA clădirea, după consolidare

Clădirea Colegiului Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii „Gheorghe Airinei” – sala de sport – urmează să fie consolidată de administraţia locală, decizia fiind aprobată cu majoritate de voturi de către Consiliul Local Sector 6. 

„Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat toate documentele şi fondurile necesare pentru demararea proiectului. Siguranţa cetăţenilor, şi în special a elevilor, reprezintă o prioritate a mandatului meu. Proiectul are ca scop principal desfăşurarea în cele mai bune condiţii a actului educaţional, mai cu seamă pentru că la Colegiul Tehnic Gheorghe Airinei elevii dobândesc nu doar cunoştinţe teoretice, ci competenţe profesionale concrete, care le facilitează găsirea unui loc de muncă în domeniile pe care le aprofundează”, a declarat pentru B365.ro primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de consilierii locali, în lucrările de consolidare a clădirii Colegiului Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii sunt incluse atât consolidarea sălii de sport, cât şi amenajarea terenului de sport din incinta şcolii, cu sonorizarea şi sistemul de iluminat aferent: 

– consolidarea sălii de sport 
– consolidare sală anexă 
– extindere zonă anexă 
– supraetajare zonă anexă 
– amenajare incintă 
– împrejmuire incintă 
– teren de sport + iluminat/sonorizare/canalizare pluvială. 

„Durata de realizare a proiectului propus de investiţii este de 12 luni”, se specifică în documentaţia aprobată de Consiliul Local Sector 6. Conform sursei citate, valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de 5,75 milioane lei. 

Administraţia locală a cerut, încă de anul trecut, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, să administreze clădirea Colegiului PTTR din strada Romancierilor nr. 1 Sector 6 întrucât, în urma expertizei tehnice, imobilul a fost încadrat în clasa I de risc seismic, fiindu-i aplicată „bulina roşie”. 

Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii „Gheorghe Airinei” a primit numele după fostul ministru adjunct al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, din perioada 1964/1965. Gheorghe Airinei este autorul primului manual de specialitate „Comunicaţii la mare distanţă” mult apreciat de specialişti şi apărut în mai multe ediţii. 

La posturile de conducere pe care le-a ocupat, a sprijinit pe toate căile învăţământul tehnic de telecomunicaţii, actualul complex de clădiri ale colegiului PTTR din Sectorul 6 datorându-i-se în mare măsură.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button