O regină fină și palatul ei tropical din spate de la Unirii, pe strada Sfânta Vineri. În vizită la Elizabeth Cofetărie Fină & Cafea

susținut de *IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care creează dependență. IQOS este destinat exclusiv adulților, care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.
04 dec. 2024
2289 afișări
O regină fină și palatul ei tropical din spate de la Unirii, pe strada Sfânta Vineri. În vizită la Elizabeth Cofetărie Fină & Cafea

Elizabeth Cofetărie Fină & Cafea, căci acesta este numele regal și complet al splendorii despre care vorbim astăzi, s-a deschis la mijlocul lunii octombrie pe strada Sfânta Vineri 25, zona Coposu, respectiv ‚în spate la Unirii’.

Prima dată când am descoperit cafeneaua cu cofetărie (Sau cofetăria cu cafenea? Greu de ales.) era o seară friguroasă de noiembrie, puțin înainte de ora 20:00 și mă aflam în drum spre casă  – pe jos! – de la o rundă de shopping la magazinul Berezka de pe Coposu.

Cum am ajuns la Elizabeth Cofetărie Fină & Cafea

Cum mergeam zgribulită pe strada Sfânta Vineri, cea cu linia de tramvai, privirea mi-a fost furată de niște geamuri imense de la parterul blocului dinainte de DIICOT, ferestre în spatele cărora zăream pereți decorați cu un tapet tropical verde-colorat, complet din altă poveste față de Bucureștiul gri de noiembrie dintr-o marți seară cu ploaie – plus o vitrină cu prăjituri superbe, în spatele cărora trona un espressor care părea că știe ce face.

Am intrat și m-au întâmpinat două gazde foarte drăguțe și zâmbitoare, însă care au spus cele mai dureroase cuvinte pe care le poate auzi o persoană cu poftă de dulciuri, aflată în fața unui galantar plin cu deserturi pe care nici nu le visa – ‚ne pare rău, tocmai am scos Z-ul.’

Am blestemat fiscalitatea în sinea mea, am studiat corespunzător oferta pentru viitorul apropiat și m-am întors în altă zi, la prânz, atunci când acest instrument contabil denumit Z nu mai era o amenințare pentru poftele mele.

Cafea și prăjituri la Elizabeth

S-a comandat, corespunzător, un flat white și un matcha latte, ambele făcute cu cafea de specialitate (așa cum este tot meniul de la Elizabeth Cofetărie & Cafenea) și s-au savurat. Specialistul în flat white care mă însoțea și cu care am condus această investigație a dat verdictul că e ‚unul dintre cele mai reușite flat white-uri din ultima vreme’.

Inima mea s-a oprit, de asemenea, la deserturi și cu greu m-am putut hotărî între o bogăție de prăjituri – de la neaoșele Boema, Amandina și Albinița (o știți sigur, cea cu cremă de griș), la însiropatele Baba au Rhum sau esticul Medovik și până la nucile artizanale, totul a fost o provocare.

M-am limitat, totuși, la o combinație eclectică între un New York Roll cu Nutella (fraged, frumos) și o nestemată fragedă, pastelată, presărată cu zahăr crocant, pe nume Piersicuță glazurată (umplută la rândul ei cu o cremă aerată de ciocolată).

O surpriză plăcută au fost și panini-urile bune și lejere, cu foccacia ușoară, în varianta cu salam picant & roșii uscate sau în cea vegană, cu dulceață de ceapă, humus și murături – un vis!

Decorul tropical-cozy, cu accente de catifea verde și accesorii aurii, te face și el să vrei să rămâi să-ți savurezi cafeaua cu desertul chiar la una dintre mesele din Elizabeth Cofetărie & Cafenea, mai degrabă decât să le iei la pachet, și să îți iei o pauză binemeritată de la agitația orașului, într-un loc desprins dintr-o poveste dulce.

Să avem spor la espressor și săptâmâna aceasta!

Tot Oana, tot prin Bucharest Coffee Shop, mai jos:

 

Cookies