La fix pentru trecători, în aceste zile toride de vară: pe trotuarul de la Piața Veteranilor a fost instalată o „perdea de apă”. Administrația locală spune că este primul „duș stradal” din București, iar alte 9 sisteme de răcorire urmează să fie montate, în curând, pe străzi din Sectorul 6.
Sistemele de răcorire vor funcționa toată vara, în intervalul orar 08:00 – 22:00.
Primul duș stradal din București, montat în Sectorul 6. Urmează alte nouă. Sunt oaze de răcoare în aceste zile caniculare, anunță reprezentanții Primăriei Sectorului 6 într-un comunicat.
Azi, 15 iulie 2024, la Piața Veteranilor din Sectorul 6 a fost instalat primul „duș stradal” din București. Sistemul de răcorire este lung de 3 metri, înalt de 3 metri, are o lățime de 2,5 metri și pulverizează apă rece, în fiecare secundă, prin 7 duze.
În zilele caniculare cum este aceasta, când parcă iese foc din asfalt, tunelul de răcorire cu perdea de apă este o oază de răcoare și de bine pentru trecătorii toropiți de căldură.
În preajma vaporilor de apă, temperatura resimțită de trecători este mai scăzută cu câteva grade.
„V-ați făcut pomană cu noi”, a spus un senior care a privit de pe băncuță cum echipele instalau sistemul de răcorire.
Bărbatul a povestit că locuiește la ultimul etaj și nu are aer condiționat în apartament, astfel că preferă să iasă afară și să stea la umbră.
După ce a fost montat sistemul de răcorire, trecătorii n-au stat prea mult pe gânduri și au început să treacă pe sub dușul stradal de pe trotuar.
„Perdeaua de apă” nu a fost cumpărată, ci este realizată de lucrătorii Serviciului Dotări din cadrul ADPDU Sector 6.
Alte nouă sisteme de răcorire urmează să fie montate, în perioada următoare, pe străzile circulate din Sectorul 6. Vor funcționa toată vara, de la ora 8:00 la ora 20:00, spune PS6.