Va trebui să înveţe să trăiască fără mâncare, fără căldură şi, din când în când, fără medicamente, după ce statul a hotărât să-i reducă pensia şi aşa extrem de mică. Este vorba despre o pensionară de 90 de ani din Bucureşti, care a aflat că pensia ei de 576 de lei fusese greşit calculată de către un angajat al Casei de Pensii. În consecinţă, a rămas cu un o pensie de 311 de lei pe lună.
“Mi-a venit acasă plicul cu adresă, cu o decizie că mi se recalculează pensia. Explicaţii s-au dat şi au spus că au calculat ei greşit”, povesteşte Minerva Tănăsescu, citată de Antena 3. Femeia are de înapoiat statului 10.000 de lei, care îi vor fi deduşi din pensie în următorii şase ani.
Cand nu mai are bani de mere, nuci şi varză, femeia îşi vinde cărţile din casă. Cărţile sunt comorile ei. Nişte cărţi în limba franceză, tipărite acum 80 de ani, pe care le ţine în pungi ca să le ferească de praf.