Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București”, ediția XIV, are loc în acest weekend în București, iar evenimentul debutează sâmbătă cu o paradă a costumelor populare. Primăria Capitalei îi anunță pe șoferi că vor exista restricții de circulație până luni dimineață.
Sâmbătă, 17 iunie, de la ora 14:00, peste 400 de artiști vor sărbători diversitatea și își vor prezenta costumele, cântecele și dansurile, într-o paradă în inima Bucureștiului. Parada marchează deschiderea Festivalului Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București”, organizat de Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.
Parada #FIF2023 pornește din Piața George Enescu (Ateneul Român) pe Calea Victoriei, devenită pietonală, și va conduce artiștii și publicul spre Piața Victoriei, până pe Șoseaua Kiseleff – unde, de la ora 15:00, începe programul artistic. Pe scena festivalului vor urca vedete de muzică populară, ansambluri și orchestre reprezentative pentru toate regiunile României, minorități și comunități naționale și ansambluri internaționale.
O tradiție în cadrul evenimentului și o referință în peisajul cultural, prin prezentarea, într-o manieră unică, a folclorului autentic național și internațional, parada costumelor va putea fi admirată, sâmbătă, atât de publicul fidel al evenimentului, cât și de bucureștenii și turiștii care participă la programul estival al Municipalității – „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”, transmite PMB.
Pentru celebrarea multiculturalismului, în cadrul acestei ediții a evenimentului vor participa la paradă ansamblurile profesioniste internaționale:
În acest weekend, 17 și 18 iunie, pe Șoseaua Kiseleff, orașul sărbătorește tradițiile românești și internaționale la Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București”.
Pentru ca evenimentul să se desfășoare în cele mai bune condiții, vor exista restricții de circulație între Piațeta Regelui (Șoseaua Pavel D. Kiseleff cu strada Arhitect Ion Mincu) și Piața Victoriei, pe strada Monetăriei (toată strada, de la intersecția cu Bulevardul Ion Mihalache), începând de vineri, 16 iunie 2023, ora 20:00, iar traficul va fi reluat luni, 19 iunie 2023, începând cu ora 06:00.
Informații complete despre programul evenimentului, AICI.