O nouă zi cu aglomerație pe DN1: Se circula în coloană spre București, dar și spre munte. Ce rute alternative sunt recomandate

03 ian. 2025
277 afișări
O nouă zi cu aglomerație pe DN1: Se circula în coloană spre București, dar și spre munte. Ce rute alternative sunt recomandate
O nouă zi cu aglomerație pe DN1: Se circula în coloană spre București, dar și spre munte. Ce rute alternative sunt recomandate | Sursă foto: Poliția Brașov- Facebook

Cum minivacanța de sărbători nu a luat încă sfârșit, avem parte de o nouă zi cu aglomerație pe DN1. Șoferii sunt nevoiți să aștepte în coloană indiferent daca se îndreptă spre București sau dacă aleg să meargă la munte în acest weekend prelungit.

O nouă zi cu aglomerație pe DN1, pe ambele sensuri de mers

Deși toți ne așteptam ca aglomerația din trafic să se mute pe sensul de mers către Capitală, șoferii sunt anunțați că se circula cu dificultate și spre munte. Probabil că cei care au ales să petreacă revelionul la munte se întorc spre București, iar cei care nu au plecat încă din oraș profită de weekendul prelungit pentru a ajunge pe pârtie.

Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a transmis că, în încă din jurul orei 14:00, circulația se desfășura cu dificultate, indiferent de direcția de deplasare:

Se înregistrează valori intense de trafic pe sensul de urcare al DN 1 dinspre Ploiești către Brașov, circulându-se în coloană, cu viteză redusă, în zona localităților Comarnic și Posada și între stațiunile Sinaia și Bușteni. Și pe sensul de coborâre se circulă pe alocuri în coloană între stațiunile Predeal și Bușteni.

În acest context, șoferilor le sunt oferite o serie de rute ocolitoare pe care le pot folosi pentru a evita ambuteiajele:

  • București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia – DN 1A – Brașov,
  • București – Autostrada A1 – Pitești – Câmpulung – DN 73 – Râșnov,
  • București – DN 71 – Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 – Râșnov,
  • București – Târgoviște – DN 71 Sinaia.

Oamenii sunt sfătuiți să își planifice plecările cu atenție și să ia în considerare valorile de trafic și condițiile meteo atunci când calculează timpul petrecut pe drum. De asemenea, șoferii sunt rugați să rămână calmi și să conducă prudent, respectând legea.

Echipați-vă corespunzător autoturismul dacă deplasarea se va efectua pe artere rutiere cu zăpadă, gheață sau polei, transmis autoritățile. 

Minivacanța de Crăciun și Revelion va lua sfârșit în data de 8 ianuarie, după Sfântul Ioan. Încă din primăvara 2023, zilele de 6 ianuarie (Boboteaza) și 7 ianuarie (Soborul Sfântului Ioan Botezătorul) au fost declarate zile libere legale.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies