Mâine, 22 martie, va sosi în România o nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech care constă în 345.150 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă, potrivit informațiilor oficiale transmise de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele
fiind distribuite după cum urmează:
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului
București.
Începând cu 20 martie, 167 de cabinete noi au devenit operaționale pentru programarea celor care doresc să se vaccineze cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, în 13 județe din țară și la nivelul municipiului București. Vaccinarea efectivă a persoanelor programate se va realiza începând de marți, 23 martie.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.