O nouă televiziune de business a primit licenţă audiovizuală de la CNA – WMR Business TV

de:
01 oct. 2013
0 Afișari
O nouă televiziune de business a primit licenţă audiovizuală de la CNA - WMR Business TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, solicitarea societăţii World Media Resources SRL din Bucureşti de acordare a unei licenţe audiovizuale prin satelit pentru televiziunea WMR Business TV. Asociaţii societăţii World Media Resources SRL sunt Sorin-Mihai Marinescu (95%) şi Viorel Păpureanu (5%).

„După părerea noastră este un proiect actual pentru economia românească, în momentul de faţă, după ce piaţa românească, cosumatorul de ştiri de business – consumator în sensul de utilizator al acestor ştiri, pentru că aceste ştiri se pot utiliza direct în îmbunătăţirea nivelului de piaţă, toate companiile, toţi oamenii de afaceri şi chiar consumatorul neimplicat în vreo activitate economică de anumite dimensiuni – are nevoie să ştie şi să poată să cunoască cum se operează cu diverse instrumente care aparţin pieţei financiare”, a declarat Sorin Marinescu, administratorul firmei World Media Resources SRL.

Pe de altă parte, Sorin Marinescu a declarat că este un moment bun pentru lansarea proiectului de business, „care în prima etapă este localizat în România, cu intenţia de a se extinde, de a deveni unui proiect regional pe partea de Europa de sud-est”. Marinescu a mai spus că îşi doreşte ca această televiziune să devină asemănătoare Bloomberg de pe piaţa americană.

Sorin Marinescu a precizat că din echipa de coordonare a televiziunii WMR Business TV vor face parte şi Radu Soviani, Viorel Păpureanu şi Emil Hurezeanu. Potrivit acestuia, proiectul va implica economia internă şi politica externă, cu implicaţii şi analize în domeniul economic.

Totodată, parte a acestui proiect este şi purtătorul de cuvânt al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Radu Soviani, care va realiza emisiunea „The Money Show”, care va fi difuzată de luni până vineri, între orele 20.00 şi 21.00.

Prezent la şedinţa CNA de joi, Radu Soviani a afirmat că în momentul de faţă există loc pe piaţă internă pentru un proiect de televiziune economică.

Noua televiziune WMR Business TV ar putea emite, potrivit lui Radu Soviani, începând de la 1 martie 2014.

„Toţi am fost în echipa care a pornit postul Money Channel. (…) Cu experienţa pe care am căpătat-o, credem că putem face un proiect mai bun. Această nişă nu este acoperită. Din punctul nostru de vedere, o televiziune economică trebuie să aibă şi o componentă de cultură economică. (…) Nu ne propunem să avem sute de oameni cu care să lucrăm, ci câteva zeci de oameni foarte bine pregătiţi. (…) Vom optimiza la maxim fluxul de personal şi fluxul operaţional”, a declarat Soviani.

Pe de altă parte, Viorel Păpureanu a prezentat membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului partea tehnică a proiectul, acesta afirmând că postul de televiziune va funcţiona în baza unui sistem Cloud TV. „Cloud TV este o paltformă de management a tuturor posturilor care înglobează o televiziune, începând de la ingest terminând cu playout. Poate fi accesat de pe orice computer, toate device-urile – smartphone, tabletă, laptop -. Vom deveni bandă de transmisie live. Acest sistem permite simultan zeci, sute, mii de feed-uri din lume, de orice calitate, în orice format. (…) Este un soft care nu implică foarte multe resurse umane, un om va putea face mai multe lucruri accesând acest soft”, a afirmat Păpureanu.

Având în vedere funcţia pe care o ocupă Radu Soviani în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, Narcisa Iorga l-a întrebat pe acesta ce decizie va lua după ce televiyiunea va începe să emită.

„Ocup poziţia de purtător de cuvânt al ASF, vă pot spune că este o poziţie pe care o ocup limitat la durata contractului şi vă pot spune că am dat un comunicat că poziţia de purtător de cuvânt face obiectul unei proceduri de licitaţie deschisă. ASF prin această licitaţie caută inclusiv servicii de purtător de cuvânt. Ce voi face, voi decide în momentul respectiv. În momentul de faţă mă gândesc dacă voi participa la această licitaţie şi, în funcţie de ceea ce se va întâmpla în următoarele 40 de zile, voi lua o decizie”, a declarat Soviani.

El a precizat că nu există nicio problemă în a ocupa funcţia de purtător de cuvânt al ASF şi cea de realizator de emisiune, afirmând că Autoritatea de Supraveghere Financiară nu este o instituţie publică.

Totuşi, Narcisa Iorga a spus că Legea audiovizualului interzice acest lucru. „Regret că nu ştiţi Codul audiovizualului, în baza căruia funcţionează orice radiodifuzor din România. Articolul 68 interzice radiodifuzorilor să difuzeze emisiuni realizate de purtători de cuvânt ai unor autorităţi publice. Deci, dumneavoastră, nu puteţi alege ce veţi face”, i-a spus Narcisa Iorga lui Radu Soviani.

Pe de altă parte, Soviani a subliniat că Autoritatea de Supraveghere Financiară „nu este instituţie publică, ci este autoritate de interes public”. „Nu este plătită din bani bugetari, nu are decât denumirea de autoritate de interes public. Nu este instituţie publică. Vă promit că nu voi încălca niciun fel de zonă legislativă la care faceţi referire”, a mai spus Soviani.

Decizia de acordare a licenţei a fost luată cu opt voturi „pentru” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) şi unul „împotrivă” (Narcisa Iorga).

Cookies