O nouă surpriză pentru șoferi în Sectorul 4, marca dl. Băluță. Se montează panouri cu prețuri noi pentru parcări, anunță mai mulți bucureșteni

22 apr. 2025
32312 afișări
O nouă surpriză pentru șoferi în Sectorul 4, marca dl. Băluță. Se montează panouri cu prețuri noi pentru parcări, anunță mai mulți bucureșteni
O nouă surpriză pentru șoferi în Sectorul 4, marca dl. Băluță. Se montează panouri cu prețuri noi pentru parcări, anunță mai mulți bucureșteni. Sursa foto: Acțiunea Comunitară Tineretului/ Ești din Sectorul 4/Facebook

Mai mulți bucureșteni din Sectorul 4 au observat că se fac niște schimbări. Aceștia susțin că s-au instalat panouri cu prețuri noi pentru parcări în Sectorul 4. Încă nu a fost făcut niciun anunț oficial de la primărie, dar acțiuni au fost făcute.

Prețuri noi pentru parcări în Sectorul 4

Bucureștenii din Sectorul 4 transmit pe mai multe grupuri de Facebook, printre care „Acțiunea Comunitară Tineretului” și „Ești din Sectorul 4”, că s-au luat mai multe panouri cu prețurile pentru parcări din zonă.

În locul lor, au fost amplasate altele, care ar avea prețuri noi pentru parcări în Sectorul 4. Ceea este ieșit din comun este faptul că primăria lui Băluță nu a anunțat nicio schimbare a tarifelor pentru parcări din Sectorul 4.

Vă salut? E doar de Paste în zona bisericilor? Sau altceva? Domnule Daniel Băluță, scrie un membru al grupului de Facebook „Ești sin Sectorul 4”.

Au fost demontate panourile vechi

Mai mulți internauți au scris în secțiunea de comentarii că în panourile vechi cu prețuri la parcările din Sectorul 4 au fost demontate. Se presupune că vor fi noi tarife pentru posesorii de mașini ca să-și lase mașina în aceste zone special amenajate.

Dar de la Primăria Sectorului 4 nu a fost făcut niciun anunț sau preaviz privind aceste schimbări, ci s-a trecut direct la fapte.

Sursa foto: Acțiunea Comunitară Tineretului/ Facebook
Sursa foto: Acțiunea Comunitară Tineretului/ Facebook
Sursa foto: Ești din Sectorul 4/Facebook
Sursa foto: Ești din Sectorul 4/Facebook

Ideile lui Băluță pentru posesorii de mașini din Sectorul 4

Din data de 1 ianuarie 2025, Primăria Sectorului 4 a implementat o nouă taxă pentru șoferii din Sectorul 4. Posesorii de autovehicule înregistrate în Sectorul 4, care nu au în proprietate sau în folosință un loc de parcare vor putea folosi locurile din parcările publice amenajate plătind o taxă anuală de 540 de lei.

Administrația locală a promis că, în următorii 10 ani, din banii strânși prin această taxă, vor fi construite cel puțin 100.000 noi locuri de parcare.

În plus, primăria lui Băluță a mai venit cu o idee pentru șoferi: vinieta de abonat. Astfel, șoferii care au loc de parcare închiriat în sectorul lui Băluță trebuie să afișeze în parbriz acest cod QR. Fiecare șofer ar fi trebuit să primească prin poștă această vinietă și să confirme primirea. Dacă un șofer nu are aceasta la purtător, va risca amendă.

Te-ar mai putea interesa:

Start în bătălia cu țânțarii adulți din Ilfov. Se acționează în toate localitățile de lângă București, iar dezinsecția se face doar noaptea, între 22 și 30 aprilie

Cookies