Bună dimineața dragi cititori! Iar a fost o săptămană dificilă pentru sexul frumos, pentru că atunci când nu ne zic unii că putem merge la plajă doar în anumite condiții fizice, ba murim, ba ne vânează fiscul – oricum o dăm tot nu e bine.
Ghinionul săptămanii vine de la Ivana Trump, prima soție a fostului președinte american cu ten portocaliu, care după ce că a murit acum câteva zile, a mai fost și îngropată pe terenul de golf din New Jersey al fostului soț, pentru ca acesta să scape de taxe. Dovadă că foștii iubiți pot să îți facă un coșmar atât viața pe pământ, cât și cea de apoi.
Presa americană spune că Donald Trump, care a îngropat-o simbolic pe prima soție chiar lângă prima gaură de pe teren (*love*), încearcă de mulți ani să facă un cimitir mare sau măcar cateva parcele pentru morminte pe golf course-ul respectiv, fiindcă legile fiscale scutesc de taxe orice bucată de pământ cu această destinație. Probabil fiindcă lista de voluntari nu era foarte mare, Donald a așteptat să decedeze cineva din familie cu care să înceapă acest demers și, de asemenea, dacă am fi în locul Melaniei am fi foarte îngrijorate și am număra cu mare atenție câte găuri de golf sunt pe teren.
Necazuri noi și în viața Shakirei, care, după despărțirea de Gerard Pique din această primăvară, a aflat că este anchetată de fiscul spaniol pentru o evaziune de 14,5 milioane de euro. Acesta ar reprezenta echivalentul impozitelor pe veniturile pe care ea nu le-ar fi declarat în perioada 2012-2014, cand și-a mutat rezidența fiscală în Spania, atunci când s-a mutat și fizic împreună cu Pique în Barcelona. Ceea ce, în lumina ultimelor evenimente, probabil a fost o decizie proastă și mai bine rămanea să bea Aguardiente în Columbia liniștită.
Fiindcă Shakira nu s-a înțeles cu procurorii și nu a fost de acord cu acuzațiile, se va ajunge în sala de judecată, iar cântareața riscă, în plus, o amendă de 24 de milioane de euro și 8 ani de închisoare.
Noi empatizăm perfect. Eu, una, la prima poprire ANAF din viața mea, acum câțiva ani, pentru ceva taxă care efectiv habar nu aveam că există, în valoare de vreo 100 lei, am izbucnit în plâns isteric în fața unei angajate ANAF căreia încercam să îi explic că sunt un cetățean cinstit și că nu a fost niciodată intenția mea să fraudez statul român, iar ea s-a uitat vag dezgustată și mi-a făcut semn cu mâna să mă duc la casierie.
Iată deci că nu e ANAF-ul nostru cel mai negru – și dacă ești efectiv Shakira cu cei 100 de avocați, tot nu ai nici o șansă să înțelegi cum funcționează.
Însă știrea favorită a săptamanii vine din zona mediterană – o italiancă plecată în concediu a descoperit doi bărbați la ea în pat pe camerele de supraveghere pe care le instalase ca să își urmărească pisica. Probabil întoarsă în camera de hotel după o zi de plajă, italianca și-a pus un pahar de vin și s-a instalat în fața aplicației ca să ofteze privind cu dor la Miți, însă nu mică i-a fost mirarea cand a descoperit un vecin la ea în pat, dimpreună cu un alt domn. Ulterior a aflat că proprietarul casei unde aceasta stătea în chirie le împrumutase celor doi cheile pentru un moment de intimitate.
Partea bună este că la noi în București, singurul lucru care se poate întampla cand pleci în vacanță este să te trezești cu un Mega Image în dormitor la întoarcere, ceea ce nu e așa rău – până la urmă înseamnă doar că ai chipsuri la îndemână tot timpul.
Și ce ne putem dori mai mult de atât?
Nota B365.ro. Oana și câteva dintre povestirile ei tragi-comice, mai jos: