O nouă parcare pe trei niveluri, construită în Bucureşti

de:
03 apr. 2019
1 Afișari
O nouă parcare pe trei niveluri, construită în Bucureşti

Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de Consiliu Local Sector 2, parcarea pe trei niveluri va fi construită de Primăria Sector 2 prin Administraţia Domeniului Public Sector 2 pe Aleea Dobrina şi va costa aproximativ 8,8 milioane lei cu TVA. 

Conform documentelor, noul parcaj va avea 203 locuri de parcare, două niveluri fiind acoperite şi un nivel fiind deschis. 

Din expunerea de motive reiese faptul că, în ultimii zece ani, numărul autovehiculelor care circulă sau tranzitează Capitala, a crescut cu peste 25%, din care 96% sunt autoturisme, tendinţă care se menţine în anii următori, cu implicaţii directe în creşterea exponenţială de cereri de locuri de parcare, şi se apreciază că mărirea capacităţilor de parcare este imperios necesară, iar soluţia edificării de parcări supraetajate răspunde solicitării publice şi este corespunzătoare din punct de vedere tehnic şi economic. 

„Teoretic, lucrările de construcţie ale noii parcări din Aleea Dobrina pot începe în această vară şi ar putea fi finalizate în termen de şase luni, adică să fie gata până la sfârşitul anului în curs”, a explicat pentru B365.ro primarul Sectorului 2, Mugur Mihai Toader. 

Noul parcaj din Pantelimon va fi structurat astfel: 

– demisol 68 locuri de parcare

– parter 62 locuri de parcare

etaj I 72 locuri de parcare. 

Proiectul privind construcţia noii parcări din Aleea Dobrina poate fi consultat integral aici. 

Cookies