„Consiliul ASF a aprobat vineri, 30 mai, noua arhitectură instituţională a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Noua organigramă a ASF, care va deveni operaţională de la 1 octombrie, urmăreşte transformarea autorităţii într-o instituţie mai flexibilă şi orientată spre eficienţă, reduce nivelele ierarhice de la 5 la 3 şi desfiinţează poziţii de management intermediare. Ca urmare, funcţiile de conducere vor fi reduse cu peste 35%”, se arată într-un comunicat al ASF, scrie mediafax.ro.
Faţă de situaţia actuală, în noua schemă de organigramă nu se mai regăsesc poziţiile de şef de departament pe fiecare domeniu, subordonate direct preşedintelui şi vicepreşedinţilor, şi nici poziţiile de directori adjuncţi pe fiecare direcţie din toate cele trei pieţe supravegheate, şi care coordonau serviciile de specialitate.
Mai mult, va fi înfiinţată o singură Direcţie de Protecţie a Consumatorilor, prin comasarea direcţiilor de protecţie a consumatorilor existente în prezent pentru fiecare piaţă în parte.
În acelaşi timp, s-a reînfiinţat Direcţia Comunicare, Relaţii Publice şi Organisme Internaţionale, subordonată direct preşedintelui ASF, şi care înglobează o parte din actuala Direcţie de Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale.
ASF a anunţat în comunicatul de vineri că se vor evalua în continuare poziţiile din organigramă şi se vor ajusta pachetele salariale potrivit noilor atribuţii, la care se va alinia ulterior întreaga organizaţie.
„Mă aştept ca până la finalul acestui an, noua structură a ASF să funcţioneze din plin. Schimbările nu sunt nici simple şi nici atât de rapide pe cât ne-am dori şi pe cât am avea nevoie. Noua organigramă, bazată pe funcţionalitate, este un pas critic pentru a trece de la poziţia destul de pasivă de astăzi, de simplu controlor al pieţelor, la una activă, de dezvoltator al pieţei financiare non-bancare”, a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.