ARHIVA B365

O nouă lege dă dreptul proprietarilor să asiste „vizual” la intervenția din service asupra mașinii

Proiectul de lege a fost adoptat cu 324 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 2 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional, informează realitatea.net.

„Această reglementare oferă şansa proprietarului unui autoturism, beneficiarului unei astfel de intervenţii în service, să asiste la intervenţia care se face propriei maşini, să conteste. Există, începând cu acest act normativ, obligaţia unui Registru de contestaţii. Contestaţia este iniţiativa cetăţeanului. El poate să conteste în mod absurd. Imediat, însă, în termen de şapte zile, există obligaţia RAR să verifice contestaţia respectivă”, a precizat preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, iniţiatorul proiectului.

El a precizat că la un număr de cinci contestaţii se repetă obligatoriu auditul efectuat de către RAR la service-ul în cauză şi dacă auditul are loc de două ori în 12 luni se suspendă licenţa acelui service.
Iulian Iancu a explicat că prevederile noului act normativ reprezintă o provocare pentru service-uri, pentru că trebuie să fie transparente şi să ofere o şansă clientului, explicându-i toate intervenţiile pe care le face la maşină.

„Service-ul trebuie să justifice în acest fel şi costul, uneori foarte ridicat al intervenţiei. În al doilea rând oferă şansa beneficiarului să fie confortabil că el asistă, vede, este sigur că ce se întâmplă la maşina lui este în conformitate cu prestaţia menţionată de către service-ul auto.(…) De asemenea actul normativ instituie şi un set de amenzi pentru categoriile de activităţi contravenţionale în urma încălcării prevederilor acestui act normativ”, a mai spus Iancu. El a arătat că de la data iniţierii actului normativ o parte din service-urile auto au amenajat deja spaţii de unde un client poate urmări intervenţia la maşina sa sau, în cazul lipsei unui astfel de spaţiu, intervenţia poate fi vizionată prin intermediul unei camere de luat vederi.

„Deci nu facem decât să venim în întâmpinarea service-urilor că vor fi credibile, dar şi al cetăţenilor că nu vor mai fi umiliţi”, a precizat Iancu.

Iniţial, proiectul de lege a fost depus în anul 2010, fiind adoptat de Senat, dar respins de Camera Deputaţilor, forul decizional. Proiectul a fost depus din nou în 2012. de această dată, actul normativ a fost respins de Senat, dar Comisia de Industrii a Camerei a elaborat un Raport de adoptare, care a fost votat de plenul Camerei, care este şi for decizional. Potrivit amendamentelor cuprinse în Raportul Comisiei de Industrii, „operatorul economic asigură posibilitatea ca beneficiarul să asiste vizual, într-un spaţiu special amenajat, în condiţii de siguranţă, separat de spaţiul de lucru, în mod direct sau prin intermediul unui sistem video, la modul în care sunt executate activităţile” de service, în care sunt utilizate piesele, ansamblele şi materialele şi în care este efectuată manopera.

La cererea beneficiarului, operatorul economic asigură accesul acestuia la facilitatea de a asista vizual la activitatea de service, iar operatorii economici sunt obligaţi să înregistreze rezultatele verificărilor executate, să menţină dovezi care să demonstreze conformitatea activităţilor executate cu condiţii tehnice şi de calitate impuse, se mai prevede în actul normativ.

Potrivit noii legi, nerespectarea acestor condiţii de către operatorii economici dă dreptul beneficiarului să refuze motivat în scris semnarea recepţiei respectivelor activităţi, prevăzute în devizul de lucrări, şi inclusiv plata acestora, până în momentul în care acesta nu mai are obiecţiuni în ce priveşte realitatea şi calitatea lucrărilor.

Actul normativ stipulează faptul că refuzul motivat în scris al semnării recepţiei de către beneficiar reprezintă o contestaţie care se înregistrează în registrul contestaţiilor al operatorului economic.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button