În țară, a fost anunțată o grevă în sistemul de Sănătate, există un scenariu posibilă să fie și la Metrorex. Sindicaliștii Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) sprijină demersurilor celor de la Sanistas.
Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) și-a exprimat susținerea pentru sindicaluștii care au început o grevă generală în sistemul de Sănătate.
În mai multe zone, a avut loc o grevă de avertisment, în sistemul medical. Sindicaliștii au transmis că următoarea va fi una generală, începând cu ziua de 28 iulie. Nemulțumirile sunt legate de legea salarizării. Potrivit celor din Federaţia Sanitas aceasta perpetuează inechități salariale între diferite categorii profesionale din sistem.
În contextul dat, sindicaliștii de la metrou au spus ar putea fi organizată o grevă la Metrorex, în cazul în care vor fi reduse salariile angajaților, potrivit unui comunicat al USLM citat de Antena3. Reprezentanții au criticat folosirea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ca argument pentru modificările din domeniul salarizării și susțin că aceste măsuri afectează angajații.
În plus, ei au precizat că reducerea veniturilor nu poate fi justificată după o perioadă în care inflația a crescut considerabil. Conform sindicatului, rata cumulată a inflației din ultimii 5 ani a a fost de peste 40%. În aceste condiții, o posibilă reducere a veniturilor ar fi o măsură inacceptabilă pentru angajați.
USLM își exprimă clar și răspicat sprijinul față de salariații din sănătate. Legea nu ne poate impune să fim sclavii Europei. Dacă asta nu se înțelege, va fi grevă generală, se mai arată în comunicatul sindicatului.
Reprezentanții au mai spus că noul proiect al Legii Salarizării Unitare este o formă de „sclavie modernă”. Sindicatele nu vor accepta așa ceva.