O medalie de AUR şi trei de ARGINT obținute de România la Olimpiada Balcanică de Informatică

de:
18 aug. 2014
0 Afișari
O medalie de AUR şi trei de ARGINT obținute de România la Olimpiada Balcanică de Informatică

Medalia de aur a fost obţinută de Mihai-Iulian Andreescu, care a absolvit în acest an Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală, scrie Mediafax. 

Cei trei câştigători ai medaliilor de argint, toţi absolvenţi în acest an, sunt Radu Szasz, de la Colegiul Naţional „C. Brediceanu” din Lugoj, judeţul Timiş, Tudor-Petru Ţiplea, de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, şi Mihai Gheorghe, de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Echipa României a fost condusă de profesorii Szabó Zoltan şi Dan Pracsiu. Olimpiada Balcanică de Informatică, ajunsă la a XXII-a ediţie, a reunit 13 echipe din 11 ţări -Albania, Bosnia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia.

Echipa Turkmenistanului a participat în calitate de ţară invitată, iar Turcia, din postura de ţară-gazdă, a avut două echipe în concurs.

Cookies