Societate de Transport București (STB) a anunțat că la acest moment linia de tramvai cu indicativul 21 este blocată pe Calea Moșilor. Motivul pentru care aceasta nu poate înainte este că un șofer și-a lăsat mașina parcată în drum, blocând trecerea.
UPDATE ora 11:20: STB a anunțat că circulația tramvaielor de pe această linie a fost reluată. Mijloacele de transport public au fost blocate pentru circa 10 minute:
Linia 21 funcționează normal pe Calea Mosilor de la ora 11:00.
Bucureștenii care circulă în mod normal cu linia 21 sunt sfătuiți să apeleze la rute alternative, deoarece transportul public de pe această rută este blocat la acest moment. Tramvaiul nu poate circula normal pe Calea Moșilor, anunță Societatea.
Conform mesajului postat la ora 10:50 pe contul de „X” (fost Twitter) STB SA Clienți, vehiculele nu pot înainta din cauza unei mașini ce a fost parcată în drum, blocând calea de rulare. Sensul de mers ce este afectat la acest moment este cel către Piața Sfântul Gheorghe:
Linia 21 – blocata pe Calea Moșilor, înainte de intersecția cu Str. Paleologu, sens Piața Sfântul Gheorghe. Cauza: autoturism parcat neregulamentar.
Având în vedere mașina parcată neregulamentar, STB a luat decizia de a devia circulația tramvaielor până la deblocarea drumului.
În mod normal, linia de tramvai cu indicativul 21 circulă între terminalele „Piața Sfântu Gheorghe” și „Pasajul Colentina”. Aceasta are un traseu relativ scurt, existând un total de 14 stații în care tramvaiele efectuează opriri.