O înșelătorie nouă și periculoasă pe internet. Numele unor medici din București și imaginea HotNews, folosite pentru promovarea unui medicament fals, dar scump

23 mai 2023
619 Afișari
O înșelătorie nouă și periculoasă pe internet. Numele unor medici din București și imaginea HotNews, folosite pentru promovarea unui medicament fals, dar scump
O înșelătorie nouă și periculoasă pe internet. Numele unor medici din București și imaginea HotNews, folosite pentru promovarea unui medicament fals, dar scump. Imagine simbol: Unsplash

Românii sunt atenționați cu privire la o înșelătorie nouă și periculoasă care circulă în mediul online. Infractorii cibernetici se folosesc de numele unor medici cunoscuți din București și de imaginea HotNews.ro pentru a promova un medicament fals, dar scump.

Numele unor medici din București și imaginea HotNews, folosite pentru promovarea unui medicament fals, dar scump

Reprezentanții publicației de știri HotNews.ro anunță că imaginea site-ului este folosită în mod fraudulos de un alt site care promovează un medicament fals. Publicația de știri nu are nicio legătură cu această reclamă mincinoasă.

Sursa foto: captură HotNews.ro
Sursa foto: captură HotNews.ro

De asemenea, site-ul care a clonat antetul HotNews.ro se folosește și de numele unui profesor de cardiologie, membru al Academiei de Științe Medicale: medicul Maria Dorobanțu.

Ministrul Sănătății: Lumea să nu cumpere medicamentul de pe internet

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, îi anunță pe oameni că este vorba de o înșelătorie și le spune să nu cumpere astfel de „medicamente minune” de pe internet:

Mesajul meu este ca lumea să nu cumpere medicamente de pe internet și să nu întrerupă tratamentul pe care îl au de la medicul curant, pentru a-l înlocui cu un așa-zis medicament minune. Tuturor le spun că este un fake și că nu trebuie să își întrerupă tratamentele recomandate de medicul curant (…) Aceste medicamente nu sunt altceva decât o înșelătorie, a transmis Alexandru Rafila la Digi24.

De asemenea, ministrul Sănătății le recomandă celor care deja au comandat medicamente false, să nu le folosească și să nu întrerupă tratamentul prescris de medicul curant, pentru că își pun viața în pericol.

Profesor de cardiologie, Maria Dorobanțu: O mare înșelătorie

Site-ul care promovează „medicamentul minune” se folosește de imaginea mai multor medici cunoscuți, printre care și medicul cardiolog primar Maria Dorobanțu.

Medicul avertizează că aici este vorba de „o mare înșelătorie”, căreia îi pot cădea în plasă pensionarii, dar și orice fel de persoană.

Totul a început pe 19 mai, vinerea trecută, când un domn mi-a solicitat o consultație, să-l sfătuiesc cum să ia acest medicament, un medicament miraculos ce desfundă, spune el, toate vasele. Am cerut și eu link-ul și când m-am uitat am fost îngrozită. Eu, în primul rând, că nu fac, și niciun coleg de-al meu, dintre cei citați, oameni de cu totul alte specialități, de exemplu profesorul Irinel Popescu, care face transplant hepatic și nu tratează hipertensiune.

Se folosesc de numele unor medici, unor profesori universitari. Nici măcar nu știu să scrie corect Universitatea Carol Davila, scriu cu „k”, și așa mai departe, iar toate informațiile care sunt date sunt eronate și false. Folosesc un limbaj cu totul și cu totul neadecvat, neștiințific, și care fac aduc, în felul acesta, un mare prejudiciu oamenilor, a declarat medicul Maria Dorobanți la Digi24.

Medicamentul fals este și scump

2.100 euro/ pachet, atât costă „medicamentul minune”:

Mi s-a părut ceva de science-fiction pentru un medicament care nu există, a mai spus dr. Maria Dorobanțu.

Cookies