O groapă de la trecerea de pietoni care duce la Shaormeria Dristor umblă din primărie în primărie. Un bucureștean a reclamat-o în sectorul de care aparține, PS2 o trimite la PMB

24 mart. 2025
3833 afișări
O groapă de la trecerea de pietoni care duce la Shaormeria Dristor umblă din primărie în primărie. Un bucureștean a reclamat-o în sectorul de care aparține, PS2 o trimite la PMB
O groapă de la trecerea de pietoni care duce la Shaormeria Dristor umblă din primărie în primărie. Un bucureștean a reclamat-o în sectorul de care aparține, PS2 o trimite la PMB. Sursa foto: Google Maps

Un bucureștean scrie într-un grup comunitar despre o groapă, de pe o trecere de pietoni, de lângă Shaormeria Dristor, șoseaua Colentina care se întinde pe ambele benzi și atenționează administrația că ar trebui să intervină cât mai repede. Pagina Primăriei Sectorului 2 a răspuns într-un comentariu, scriind că a transmis sesizarea Primăriei Generale a Capitalei, care are în subordine Administrația Străzilor București.

O groapă de la trecerea de pietoni de lângă Shaormeria Dristor se formează de 7-8 ani

Problemele străzilor Bucureștiului sunt la ordinea zilei pentru locuitori, așa cum ar trebui să fie și pentru administrația publică. Dar aceasta mai trebuie atenționată de anumite probleme existente, chiar dacă ele există de mai mulți ani nu au fost observate de administrație.

Un bucureștean a făcut o sesizare despre o groapă de pe o trecere de pietoni, de lângă Shaormeria Dristor, șoseaua Colentina, pe Facebook, pentru că a observat că așa sunt băgate mai mult în seamă de administrație. Acesta a scris că la o canalizare, de lângă o trecere de pietoni de pe șoseaua Colentina, este o gaură în jurul ei care se extinde pe ambele benzi. Internautul precizează că această groapă se află acolo de 7-8 ani, lucru care poate fi confirmat de locuitorii din zonă.

Vreau să sesizez că în ultimii 7-8 ani (nu exagerez ), sunt sigură că sunt oameni pe grup care pot confirma acest lucru), există o canalizare la trecerea de pietoni de pe șoseaua Colentina (în față la shaormeria Dristor ) – pe sensul de mers spre Obor iar zona din jurul ei este spartă și gaura se întinde pe ambele benzi de circulație, a scris bucureșteanul.

Acesta vrea să știe cum de în atâta timp de când există această problemă nu a putut fi rezolvată.

Oare chiar nu se poate rezolva acesta zona de atâția ani? Oamenii primarului din vechea administrație au stat până acum doar în birou la căldură (iarna) și la răcoare (vara)???

Problemele sunt văzute de administrație și redirecționate

Strategia de a posta problema pe grupul de Facebook pentru ca administrația să vadă a funcționat, pe jumătate. În secțiunea de comentarii, bucureșteanul a primit un răspuns de la pagina oficială de Facebook a Primăriei Sectorului 2. Instituția a precizat că sesizarea dânsului a fost transmisă la Primăria Generală București, care administrează străzile Capitalei.

Bună ziua! Transmitem sesizarea dumneavoastră către Administrația Străzilor București, din subordinea Primăriei Capitalei. Vă mulțumim, a răspuns PS2.

Te-ar mai putea interesa:

Stegarul Dac, azi în copac, în fața Arestului Central din București. Îl susține așa pe Bogdan Peșchir, unul dintre finanțatorii campaniei lui CG

Cookies