O franțuzoaică trimite o scrisoare emoționantă Bucureștiului: „Ai dat viață simțurilor mele!”

de:
28 dec. 2014
3 Afișari
O franțuzoaică trimite o scrisoare emoționantă Bucureștiului:

O franțuzoaică stabilită de șase ani în București spune, într-o scrisoare dedicată Capitalei și publicată în revista Bucureștiul Meu Drag, că astăzi se simte „mai degrabă româncă decât franțuzoaică” și că este văzută de compatrioții ei „ca o nebună cu tendințe sinucigașe, iar de către români, ca o extraterestră”.

Spune că nimeni nu credea că va rămâne mult timp în București, însă, după aproape șapte ani petrecuți aici, este decisă chiar să solicite cetățenia română.

Parisul este orașul de vizitat,
Bucureștiul e orașul prin care trebuie să treci fără a te opri

Dezvăluie, totodată, că „mă doare sufletul când aud ceea ce se spune despre tine (n.r. despre București), când citesc articole sau văd reportaje care reduc fără încetare România, la problemele care, din păcate, au ajuns s-o definească în străinătate. În timp ce Franța este țara vinului, România este țara bacșișurilor; în timp ce Franța este țara luminilor, România este o țară percepută ca cenușie; în timp ce Parisul este orașul de vizitat, tu ești orașul prin care trebuie să treci fără a te opri…”

Spune că a ajuns la concluzia că literatura română este mai interesantă decât cea franceză și că oamenii de aici sunt la fel.

Menționează că, în primele săptămâni în care a ajuns aici, orașul nu i s-a „prezentat” prea atrăgător: prin blocurile cenușii, firele electrice și clădirile cu risc mare de dărâmare la cutremur. Însă „Bucureștiule, tu ai dat sens vieții mele, și viață simțurilor mele”, adaugă Fanny Chartres.

Suprinzător, crede că acele cabluri electrice dau orașului un aer șarmant și boem „făcându-mă să mă gândesc la perciunii lui Louis de Funès din Rabbi Jacob.”

Spune că s-a îndrăgostit de limba română, mai ales de « ș »-uri și « ț »-uri și de cuvântul « undeva », pe care îl consideră „mult mai poetic decât prozaicul nostru « quelque part »”

Apreciază totodată țuica, zacusca și mămăliga și ospitalitatea orașului.

„Bucureștiule, tu ai un așa gust al ospitalității! Cafenelele și restaurantele tale nu seamănă a case, ele SUNT case. Mă simt bine în aceste case în toate anotimpurile: vara – grădinile sau curțile în care cresc legumele și fructele pe care le pot gusta, iarna – în camere de locuit reamenajate în săli de restaurant, în care felurile de mâncare trec precum viața. Oamenii se adună aici pur și simplu pentru a împărtăși momente simple, în jurul unor feluri de mâncare simple, înconjurați de pisici a căror prezență vizuală, olfactivă, tactilă și sonoră mă liniștește ca și contemplarea mării.”

Scrisoarea completă o găsiți în rrevista Bucureștiul Meu Drag și pe blogul autoarei.

Cookies