O firmă din Bucureşti promite că extrage celule stem din dinţi

de:
20 nov. 2010
5 Afișari
O firmă din Bucureşti promite că extrage celule stem din dinţi

„Prelevarea de celule stem se poate face şi din dinţii de lapte!” Aşa sună reclama care atrage de ceva vreme destui părinţi care au ratat la naşterea copiilor recoltarea celulelor stem din sângele ombilical. Şi nu costă puţin: 1200 de euro pentru un dinte. Firma Biohellenika trimite celulele stem în Grecia. Pentru România însă, controversata procedură nu a fost însă avizată de Agenţia Naţională de Transplant, arată realitatea.net.

„Lucrăm cu o firmă din Grecia. Practic, la noi se face extracţia dintelui, se pune într-un chit special şi se trimite mai departe către Salonic, unde este banca de prelevare a celulor stem”, a declarat Dinu Gheorghiţă, manager clinică stomatologică.

Dentiştii firmei Imperial Dent, cea care lucrează şi pentru Biohellenika, spun că pot recolta celule stem chiar şi din măsele de minte ale adulţilor care n-au fost niciodată cariate sau radiografiate.

„În cazul domnului vom extrage un molar de minte, care ulterior va fi trimis într-un centru de colectare şi de prelevare a celuleor stem în scopul depozitării lor şi, eventual, folosirii lor timp de 20 de ani”, a declarat medicul Despina Miciulică.

Din păcate, pacientul însă nu ştie că serviciul pentru care plăteşte 1200 de euro, nu este autorizat în România. Asta înseamnă că procedura e ilegală.

„Deocamdată, la nivel de Agenţie Naţională de Transplant nu este autorizată nicio astfel de unitate în vederea recoltării, procesării şi exportului de astfel de celule”, este poziţia Agenţiei Naţională de Transplant.

„Noi am depus cererea şi urmează să primim. Deoarece nu se cunoaşte procedura în ţară, ni s-a promis că se rezolvă. Între timp se fac prelevări? Se mai fac, se fac”, spune managerul clinicii.

În acest caz, autorităţile ar trebui să se autosesizeze, dacă n-au făcut-o deja. În lege manipularea fără drept a materialului genetic e pedepsită cu 3 până la 10 ani de închisoare.

Cookies