Știri București

O femeie de 104 ani din București a făcut duminică rapelul. Ce a convins-o să se imunizeze

O femeie de 104 ani din București a făcut duminică rapelul la vaccinul Pfizer, spunându-le celorprezenți că singura soluție la criza medicală este vaccinul

O femeie de 104 ani din București a făcut duminică rapelul la vaccinul Pfizer, imunizându-se la un centru de vaccinare din Sectorul 4.

Zoea Baltag a fost vaccinată cu a două doză de vaccin Pfizer, la Centrul de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor.

Ea le-a spus celor prezenți că singura soluție la criza medicală este vaccinul.

Femeia a fost însoțită de nepoată și strănepot, iar la final a declarat că nu a avut reacții adverse.

„Nu, n-am avut nimic. Nici n-am simțit că am făcut vaccinul”, le-a spus femeia celor prezenți.

Ea a mai spus că vaccinul reprezintă singura soluție a crizei sanitare.

„M-a convins nepoata mea, care e medic, că singura soluție să scăpăm e vaccinul”, a precizat femeia.

La final, femeia a primit o distincție și un buchet de flori din partea Primăriei Sectorului 4 „pentru curajul de a înfrunta pandemia SARS-CoV-2 prin vaccinare, oferind astfel un exemplu tinerelor generații”.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button