Polițiștii Capitalei au reținut, pe data de 18 august, o femeie care ar fi furat mai multe ghivece de flori dintr-o florărie aflată în Sectorul 2. Prejudiciul a fost estimat la suma de 10.000 de lei, însă a fost recuperat în totalitate.
Poliția Capitalei a anunțat într-un comunicat că față de femeie a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit News.ro.
Ieri, 18 august a.c., polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București -Secţia 8 au reținut o femeie, în vârstă de 36 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În fapt, la data de 18 august 2023, în jurul orei 05.20, polițiști din cadrul Secției 8, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, din interiorul unei societăți comerciale, din Sectorul 2, ar fi fost sustrase mai multe ghivece de flori și flori, prejudiciul fiind estimat la 10.000 de lei.
Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat de urgență echipajele de poliție, iar o femeie a fost prinsă în flagrant, imediat după săvârșirea faptei. Bănuita a fost depistată pe o stradă din apropierea florăriei.
Femeia a fost imobilizată și condusă la audieri, pentru a stabili situația de fapt.
Din cercetări a fost reținut faptul că femeia ar fi forțat ușa de intrare în florărie, de unde ar fi sustras mai multe aranjamente florale și ghivece. Aceasta le-ar fi transportat cu două cărucioare, aparținând aceleiași societăți.
În baza probatoriului administrat, femeia a fost reținută vineri, pentru 24 de ore, iar în cursul aceleiași zile, față de femeie a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Totodată, au fost găsite și bunurile pe care bănuita le-ar fi sustras, prejudiciul fiind recuperat în întregime.
Te-ar mai putea interesa și: