Familie de români, dată disparută în zona Nisa, după atentat. COPILUL a fost GĂSIT UPDATE

de:
16 iul. 2016
0 Afișari
Familie de români, dată disparută în zona Nisa, după atentat. COPILUL a fost GĂSIT UPDATE

UPDATE 18:04 MAE: Minorul internat la Nisa, identificat şi în stare stabilă. Continuă căutarea părinţilor

”În ceea ce priveşte situaţia minorului internat într-un spital de pediatrie din Nisa, acesta a fost identificat cu ajutorul rudelor sosite din România ca fiind cetăţean român. Demersurile au fost realizate cu sprijinul ataşatului de interne din cadrul Ambasadei României la Paris. Reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia a însoţit rudele în cursul vizitei la spital şi a discutat cu medicii curanţi. De asemenea, la faţa locului se află şi ambasadorul României în Franţa. Potrivit medicilor, starea de sănătate a minorului este stabilă, prognosticul privind evoluţia fiind unul pozitiv. Reprezentanţii misiunilor diplomatice române din Franţa menţin legătura cu personalul medical şi vor monitoriza evoluţia stării de sănătate”, informează MAE prin intermediul unui comunicat.

 

Verificările cu privire la situaţia celorlalţi doi cetăţeni români daţi dispăruţi, părinţii minorului, continuă, în condiţiile în care operaţiunile de identificare a tuturor victimelor de către autorităţile franceze nu au fost finalizate.

 

Ambasada României la Paris şi Consulatul General al României la Marsilia menţin legătura permanentă cu Celula de Criză instituită de autorităţile franceze.

Autorităţile române, prin Ambasada României la Paris şi a Consulatului General al României la Marsilia, depun eforturi pentru identificarea acestora. În cadrul demersurilor de căutare, se menţine legătura cu Interpolul. Pe baza solicitărilor transmise oficial de ambasada României la Paris cu sprijinul Consulatul General de la Marsilia pentru identificarea familiei de cetăţeni români, conform celor mai recente date furnizate de Celula de Criză franceză, printre minorii răniţi a căror identitate nu a fost încă stabilită, care se află internaţi într-un spital pediatric din Nisa, se află şi un minor care ar putea fi minorul român căutat. În acest context, echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Marsilia s-a deplasat de urgenţă la spital pentru efectuarea verificărilor asupra identităţii sale. Verificările sunt în curs”, a precizat Ministerul prin intermediul unui comunicat de presă.

Pe listele oficiale de persoane decedate sau rănite nu figurează până la acest moment persoane de cetăţenie română în afara celor două persoane rănite despre care se ştia. Operaţiunile de identificare a tuturor victimelor de către autorităţile franceze continuă.

Ambasada României la Paris menţine legătura permanentă cu Celula de Criză instituită la nivel interministerial la Paris, inclusiv cu Celula de Criză activată la nivelul Departamentului Alpes Maritimes, condusă de ministrul de interne francez. Demersurile instituţionale ale Celulei de Criză a MAE continuă în regim de permanenţă”, dă asigurări MAE.

Cookies