O doamnă din Sectorul 3 a căutat pe internet patru-cinci prietene, să iasă la o citronadă. A primit zeci și o întrebare: „Mă așteptați și pe mine peste 10 ani?”

Singurătatea are un defect major: nu face zgomot. O țeavă spartă face zgomot. Un lift stricat face zgomot. O groapă în asfalt face atât de mult zgomot încât ajunge știre. Dar o femeie de peste 60 de ani care își bea cafeaua singură, în fiecare dimineață, la aceeași masă, nu deranjează pe nimeni. Așa că nimeni nu întreabă.

Într-o dimineață de august, o doamnă din Sectorul 3 a hotărât să facă puțină gălăgie. A deschis Facebook-ul și a scris un anunț. Nu despre o țeavă spartă. Despre ea.

Cererea cea mai modestă din Sectorul 3

Doamna Emilia n-a cerut mult. A întrebat, pe grupul „Cetățean Sector 3”, dacă există prin cartier vreun grup de doamne trecute de 60 de ani, care se strâng din când în când. La o cafea. La un profiterol. La o citronadă. Iar dacă nu există, a adăugat ea, cu curajul acela liniștit al oamenilor care nu se așteaptă la nimic, poate se adună patru-cinci doamne de vârste apropiate și îl fac ele.

A explicat și de ce. E dezrădăcinată. Colegele de muncă, prietenele de-o viață, vecinele – toate au rămas la Constanța. Există un fel de nedreptate în felul în care funcționează viața. La 20 de ani te muți într-un oraș străin și îți faci prieteni în trei timpi și trei mișcări, fiindcă toată lumea e la fel de pierdută ca tine. La 65 de ani te muți și descoperi că toți ceilalți au terminat deja de făcut prietenii. Ca și cum ai ajunge la o petrecere unde muzica s-a oprit și oamenii stau deja în grupuri. Doamna Emilia a repornit muzica.

Ceasul și telefonul: cine pe cine folosește, de fapt

Se spune, în general cu superioritate, că oamenii în vârstă „nu se descurcă” cu tehnologia. Merită întors argumentul. Rețelele sociale au fost inventate, teoretic, ca să apropie oamenii. În practică, ele au ajuns un loc unde ne uităm unii la alții fără să ne vedem. Milioane de oameni cu telefoane în mână, extraordinar de conectați și extraordinar de singuri.

Iar apoi vine o doamnă de peste 60 de ani, care n-a citit niciun manual despre „engagement”, și folosește instrumentul exact pentru ce pretinde el că a fost făcut. Fără ironie, fără cinism, fără filtru. Îl folosește ca pe un avizier de la scara blocului, unde odată se lipeau bilețele scrise de mână: caut parteneră de canastă, sunt la apartamentul 20. Un mesaj într-o sticlă, aruncat în marea unui grup de cartier.

Asta e adevărata inversare: generația care nu s-a născut cu telefonul în mână știe cel mai bine la ce e bun. Fiindcă ăsta e paradoxul frumos al vârstei a treia: e singura etapă a vieții în care oamenii au din belșug exact lucrul după care aleargă toți ceilalți. Timp. Iar Emilia a cerut ca cineva să vină să-l ia. Să-l împartă cu ea. La o cafea.

Zeci de femei au ridicat mâna, una câte una

Răspunsurile au venit ore în șir, iar dacă le citești pe rând, se transformă într-o hartă. Camelia stă la Dristor și a propus, direct, o întâlnire duminică. Valentina stă pe Mihai Bravu. Ilinca a scris trei cuvinte: „Eu, tot în Titan.” Ana locuiește în spatele benzinăriei de pe Nicolae Grigorescu. Petronela e interesată și locuiește aproape. Puse cap la cap, comentariile arată ca o hartă a singurătății într-un singur sector din București.

Dana a rezumat totul simplu și direct: „De ce nu! De-abia aștept prima întâlnire.” Elena, care e mai tânără decât grupul, a întrebat, jumătate în glumă, dacă o așteaptă și pe ea peste zece ani. Din felul în care a scris-o, se înțelege că nu era chiar o glumă. Era o rezervare.

Gabriela a povestit ce se întâmplă când oamenii chiar se duc. Prin 2011 s-a împrietenit pe Facebook cu câteva persoane și au hotărât să se vadă în realitate. La prima întâlnire au stat șase ore. După cincisprezece ani sunt tot prietene și tot se văd. „Succes, doamnelor!”, a încheiat, ca omul care știe că merită.

Lili a venit cu altă metodă, verificată în teren: un cățel. Ea o are pe Melek și spune că a ajuns să cunoască 20-30 de oameni cu animale, cu care stă la povești în parc câte două-trei ore pe zi. Se pare că cel mai bun instrument de socializare inventat vreodată are patru labe și trebuie scos afară de două ori pe zi, indiferent dacă ai chef.

Grija, care vine mereu la pachet cu bucuria

Într-un fir plin de entuziasm, cineva a spus și partea nepopulară. Daniel a atras atenția, politicos, că detaliile de adresă e mai bine să rămână în privat, fiindcă nu se știe niciodată cine citește un grup public. Emilia i-a răspuns liniștit: a lăsat stația de metrou doar ca punct de reper. Își dorește întâlniri în parc, la o cafea, într-un local liniștit. Acasă – abia după ce se cunosc.

Cartierul avea deja sălile. Lipsea cineva care să spună „hai”

Cel mai interesant lucru din comentarii, pe lângă entuziasm, este confuzia. Ramona și Florina au scris că în Sectorul 3 există deja două cluburi pentru seniori. Nina a semnalat un spațiu amenajat pentru pensionari la un Kaufland Pantelimon. Alina a pomenit de o comunitate „50 plus” care se întâlnește o dată pe lună. Doina, în schimb, a răspuns că într-unul dintre locuri nu prea se duce nimeni. Deci locurile există. Ce lipsea era altceva: cineva care să spună cu voce tare „hai să ne vedem”.

Cluburile de seniori din Sectorul 3, gratuite

Primăria Sectorului 3, prin DGASPC, are două cluburi pentru persoane vârstnice, cu acces gratuit:

• Clubul Seniorilor „Râmnicu Sărat” – Aleea Râmnicu Sărat nr. 1
• Clubul Seniorilor „Codrii Neamțului” – Str. Codrii Neamțului nr. 4

Acolo se fac consiliere socială și psihologică și ateliere de terapie ocupațională – tricotat, pictură, ceramică, lucru manual. Dezbateri, excursii și cursuri de dans. La „Râmnicu Sărat” există și ateliere de limbi străine: engleză, franceză, germană. Dosarul de admitere se depune la sediul clubului sau la sediul DGASPC Sector 3.

Iar dacă tot acest drum vi se pare prea lung, mai există o variantă. Aceea cu care a început totul: să scrieți undeva, cu numele vostru, că vreți să beți o cafea cu cineva. Se pare că funcționează.

Sursa foto: dreamstime.com