ÎN BUCUREȘTI

O copilă de 13 ani a alunecat din metrou la staţia Piaţa Unirii 1. Fetița a fost salvată fără a fi rănită

O fată de 13 ani a alunecat din metrou, luni seară, la staţia Piaţa Unirii 1, dar a fost salvată fără a fi rănită. Metrorex anunţă că circulaţia a fost reorganizată între staţiile Piaţa Unirii 1 - Eroilor 1, înregistrându-se întârzieri minime.

”Metrorex informează că astăzi, 15.03.2021, la ora 18:54, la staţia de metrou Piaţa Unirii 1, linia 1 a avut loc un incident în care a fost implicat un călător. Din primele informatii, acesta a alunecat din greşeală în calea de rulare, fiind extras fără vătămări corporale. Conform procedurilor care se aplică in astfel de situaţii, a fost solicitată intervenţia echipajelor SMURD şi a Poliţiei Metrou”, a transmis, luni seară, Metrorex.

A fost vorba despre o fată de 13 ani, care a fost salvată fără a fi rănită.

”Precizăm că circulaţia trenurilor a fost reorganizată între staţiile Piaţa Unirii 1 – Eroilor 1, înregistrându-se întârzieri minime. De asemenea, reiterăm că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: «În aşteptarea trenului nu staţionaţi dincolo de banda de siguranţă marcată la marginea peronului»”, a mai transmis compania.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button