O, ce veste minunată! Blocul ARO (cinema Patria) va fi reabilitat. A fost inaugurat de Crăciun în 1935 și a uimit bucureștenii prin inovații nemaipomenite

Crăciunul anului 1935 a fost cu totul excepțional pentru bucureșteni. Pentru prima dată în oraș, chiar în ziua de Crăciun, se deschidea cel mai wow și amazing cinematograf, în cel mai modernist bloc, ARO. Ceva cum vedeai numai la New-York, un adevărat zgârie-nori pentru acele timpuri. Proiectul era semnat de fondatorul modernismului românesc, arhitectul Horia Creangă. Clădirea în care se află astăzi cinematograful Patria avea locuințe colective de tip blockhouse ( ceva total nou pentru București), un bar la subsol, Melody ( unde se țineau prezentări de modă), birouri și spații comerciale. Vestea minunată pentru bucureștenii anului 2020 este că blocul ARO va fi, în sfârșit, reabilitat și își va recăpăta strălucirea din interbelic. Mai precis, sperăm că așa va fi.

“Am conceput ARO într-o noapte, dintr-un tot, ca într-un vis, în forma, volumetria pe care o vedem. Ulterior s-au ivit greutăți considerabile ca să încadrăm imobilul în plafonul financiar foarte limitat al clientului. Totul se înscrie într-o linie mare continuă, orizontală, în care se încadrează circulația vehiculelor. Numai intersecțiile de străzi sunt acuzate prin motive de oprire verticală, și acelea retrase din primul plan pentru a face mai puțin simțită această rupere de continuitate”, mărturisea Horia Creangă, fondatorului curentului modernist în arhitectura românească.

Clădirea era cu adevărat monumentală, cu nenumărate virtuți funcționale și inovații incredibile pentru acele timpuri. Să dăm cuvântul ziaristului din interbelic care a dat primul știrea. Citez și mă minunez de cât de bine a reușit să comprime informația. Aș fi vrut să trăiesc pe atunci, să fiu ziaristă acreditată la inaugurare, să mă întorc în clădirea Universul, palatul gazetăriei interbelice, și să scriu știrea, exact așa, citez cuvânt cu cuvânt:

Ce scria presa din 1935 despre magnificul bloc ARO

Titlul mare: „Un nou cinematograf în Capitală”. Apoi, povestea de la gazeta vremii:

„Capitala noastră se occidentalizează. Crearea marilor bulevarde Take Ionescu și Brătianu, precum și clădirile monumentale în opt și zece etaje, fac din aceste importante artere de circulație, centrul de necontestat al orașului. Pe locul pe care odinioară, Marghiloman își ridicase orașul său, se ridică astăzi impozanta construcțiune a Societății “Asigurarea românească” (ARO) în genul zgârie-norilor de peste Ocean.

Anul acesta, această Societate a construit în spațiul dintre laturile clădirii, o monumentală sală de spectacole demnă de marile centre din Apus. După denumirea societății proprietare și sala se va numi ARO. Suprafața ocupată de acest cinematograf este de circa 2000 de mp, iar clădirea constituie o interesantă realizare tehnică, fiind în formă ovală și acoperită cu o boltă enormă care asigură o acustică perfectă și o vizibilitate desăvârșită din orice loc.

S-au întrebuințat numai pentru armarea betonului aproape 17 vagoane de fier, iar traversele pe care se sprijină balconul au fost create special în Uzinele Reșița. Deoarece sala va adăposti un număr de 2000 de spectatori a trebuit să se rezolve problema aerisirii și ventilației. În acest scop, Societatea “Asigurarea Romanaesca” s-a adresat fabricilor Wissner din Gorlitz, Germania, cele mai renumite în acest domeniu și care au echipat sala cu aparate automate de încălzire, răcire și ventilare, aparate care au capacitatea de a primeni în cel mult zece minute aerul întreg al sălii.

După ce e captat, aerul e trecut printr-o perdea de apă, sterilizat și ozonificat. Apoi el este purtat prin canale, până la gurile ventilatoarelor ce îl aduc în sală.

Aceste canale au o lungime totală de un kilometru iar pentru căptușirea lor au fost nevoie de 4000 de mp de material izolant, Cellotex. Grație automatizării acestor aparate, temperatura și umiditatea vor fi menținute constant la același grad, indiferent de numărul de spectatori, astfel că aerul confinat ce caracterizează marile aglomerațiuni în spații închise, nu va îngreuna respirația, fiind mereu primenit și ozonificat. Aparatele de proiecție vor asigura o proiecție ireproșabilă a filmelor.

Așezarea localului pe marile bulevarde, precum și programele de excepțională calitate vor atrage publicul iubitor de frumos și înțelegător la eforturile făcute de a dărui bucureștenilor o asemenea sală de spectacole. De altfel, exploatarea cinematografului se va face de către Despartamintul din București al vechei asociațiuni culturale Astra, care, neurmărind foloase imediate va avea posibilitatea de a menține întotdeauna un nivel artistic cât mai ridicat”.  

Clădirea semeață din inima Bucureștiului și drumul ei de la ARO la „Cinema Patria”

Lobby-ul era decorat cu marmură, oglinzi și dispunea de luminat ambiental. În această fabuloasă sală de spectacole, George Enescu și Pablo Casals au susținut un concert extraordinar, în anul 1938. De altfel, după bombardarea Ateneului, în 1944, toate concertele s-au mutat în sala ARO. Acolo rulau cele mai noi filme din toată lumea, de acolo se dădea tonul pentru viața culturală a orașului. Apoi, după 1947, cinematograful ARO s-a numit “23 august” și dădea la greu filme de propagandă comunistă. Acolo au văzut părinții noștri tineri “Mihai Viteazul”, ”Pentru Patrie” sau “ O fată și doi grădinari” și câte și mai câte, de la Raj Kapoor la Jean Marais, că nu aveam Netflix.

Nu am fost la inaugurarea acestei clădiri emblemă pentru oraș și nu am dat eu prima știrea în 1935, dar voi urmări de azi încolo proiectul reabilitării și voi da prima știrea când va fi gata. Sper să mai trăiesc până atunci, deoarece România de azi nu se grăbește și totul durează ani, zeci de ani sau o viață de om.