O casă ca-n povești, reședința lui George G. Assan, industriașul care a dat pâine Bucureștiului. Monumentul, azi “Casa Oamenilor de Știință”, găzduiește botezuri și nunți

susținut de

de: Antoaneta Dohotariu

20 oct. 2025

4005 afișări

O casă ca-n povești, reședința lui George G. Assan, industriașul care a dat pâine Bucureștiului. Monumentul, azi “Casa Oamenilor de Știință”, găzduiește botezuri și nunți

O casă ca-n povești, reședința lui George Assan, industriașul care a dat pâine Bucureștiului. Monumentul, azi “Casa Oamenilor de Știință”, găzduiește botezuri și nunți. Foto credit: Buildings of Romania.

La început de secol XX în Micul Paris, grațioasa reședință a industriașului George G. Assan, din piațeta Lahovary, întrecea prin splendoare și monumentalitate numele, prestigiul, faptele și averea familiei Assan.

Pe vremea când prin proaspăt inaugurata Piațeta Lahovary treceau tramvaie trase de cai, George G. Assan își ridica o vilă care rivaliza cu Palatul Cantacuzino al Nababului

Așezată la începutul Căii Dorobanților, reședința lui George Assan a fost proiectată în perioada 1901-1905 de arh. Ion D. Berindey, creatorul mărețului Palat Cantacuzino de pe Calea Victoriei.

De altfel, “arhitectul urmărește același principiu de inserție urbană și aceeași linie stilistică pe care o folosise și la Palatul Cantacuzino, dar la scară redusă”. (Arh. Sidonia Teodorescu, “Mari arhitecți bucureșteni: Ion D. Berindey”, ed. Vremea 2014).

Împreună cu fratele său Basile, George G. Assan reușise să dezvolte spectaculos afacerea inițiată la 1853 de tatăl lor, Gheorghe Assan, prima moară cu aburi și Fabricile Assan de la sfârșitul Căii Moșilor spre Târgul Moși.

Imperiul fraților Assan. O vilă de lux în stilul academismului francez, cu elemente Art Nouveau, clădită dintr-o afacere prosperă

În anul 1910, Fabricile Assan înglobau o fabrică de uleiuri vegetale, o moară care putea să macine 7 vagoane de grâu în 24 de ore, o fabrică de lacuri, vopsele și alte articole, o fabrică de mastic și vaselină pentru mașinile agricole și o fabrică de unt de cocos.

Moara Assan măcina în 1910 până la 7 vagoane de grâu pe zi, producând până la 4 vagoane de făină, ce puteau alimenta o treime din populația Bucureștiului, adică 100.000 de oameni pe zi și producea mărfuri în valoare de 3.000.000 de lei anual. (Sursa: Adrian Majuru, “Povestea familiei Assan. Cum s-a clădit o afacere de mare succes”, M.M.B).

Placa de marcare a monumentului spune că reședința a aparținut lui Basil Assan, informație eronată, răspândită masiv și pe internet. I.N.P va corecta greșeala în 2026. “Trebuie să vă spun că rezolvarea acestei situații a fost o mare bucurie pentru mine”

Scriitoarea Cristiana Trică a cercetat istoria familiei Assan și ne-o împărtășește în volumul “Povești din Bellu”(ed. Vremea 2022), bestseller al colecției Planeta București.

Cristiana Trică: Casa NU a aparținut inginerului Basil Assan, “primul român care a efectuat o călătorie în jurul lumii”, cum scrie pe placa de pe monumentul istoric, azi o cârciumă cu pretenții.

Exasperată de perpetuarea acestei erori, dar fără să am prea multe așteptări, m-am adresat Institului Național al Patrimoniului. În 29 septembrie, 2025, un document oficial recunoștea eroarea și solicita corectarea acesteia, iar adresa de răspuns certifică demararea procesului.

Trebuie să va spun că rezolvarea acestei situații a fost o mare bucurie pentru mine.

I.N.P: “Se confirmă faptul că proprietatea a aparținut lui Gheorghe (George) G. Assan și nu fratelui său Vasile (Basil) Assan”

Iată răspunsul I.N.P:

Urmare adresei Institutului Național al Patrimoniului (…) prin care ni se transmite sesizarea doamnei Cristiana Trică că placa de marcare a monumentului istoric Casa Assan (actual Casa Oamenilor de Știință, cod LMI 2015 B-II-m-19009) cuprinde informații eronate vă informăm că această placă a fost montată pe monumentul istoric înainte ca instituția noastră să preia atribuțiile de amplasare a însemnelor pe monumentele istorice aflate în Municipiul București, nefiind montată de către noi.
Având în vedere că eroarea sesizată de către doamna Cristiana Trică se confirmă, respectiv proprietatea a aparținut lui Gheorghe G. Assan și nu fratelui său Vasile (Basil) Assan vom avea în vedere ca în lista imobilelor pe care vom aplica însemnele de monument istoric în anul 2026 să includem și schimbarea însemnului distinctiv de pe Casa Assan, după obținerea avizului favorabil pentru amplasare din partea Direcției pentru Cultură a Municipiului București din cadrul Ministerului Culturii.

În 1947, urmașii familiei Assan au vândut spectaculosul imobil unui zarzavagiu îmbogățit, pe nume Păsărilă, care o va pierde la naționalizare. Din 1951, imobilul este Casa Oamenilor de Știință. Uriașa grădină a fost fragmentată și ocupată de noi clădiri

Casa “George G. Assan” a fost construită pe o parcelă cu suprafața de 5400 de mp (teren ce a rezultat din alipirea a două locuri de pe Calea Dorobanților 57 și 59, un loc cumpărat de la negustorul Friedrich Goldwurm și celălalt de la Alexandrina Stavri Brătianu).

Actul de Fondare a monumentului, scris de George G. Assan într-o limbă parfumată, de epocă, a fost publicat în Tezaur nr. 11/2021, “Foaie a Bibliotecii Academiei Române”.

În zilele Majestății Sale Viteazului și Înțeleptului Rege Carol I și ale Mult Strălucitoarei Regine Elisabeta, în fruntea trebilor Țărei aflându-se neobositul cap al Partidului Național Liberal, Dimitrie A. Sturdza,
Actul de Fondare a monumentului, scris de George G. Assan într-o limbă parfumată, de epocă, a fost publicat în Tezaur nr. 11/2021, “Foaie a Bibliotecii Academiei Române”.
Eu, George G. Assan, industriaș și astăzi Președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Capitalei, cum și deputat al Colegiului II din județul Ilfov, născut în București la 2 mai 1862 și fiind cel mai mic dintre copiii scumpilor mei părinți, anume Alexandrina Assan născută Ștefănescu care, mulțămită Domnului se găsește încă în viață, și vrednicul de vecinică pomenire George Assan, cel care aduce din străinătate încă de la anul 1853 cea dintâi mașină cu aburi, a întemeiat Moara cu aburi și Fabrica de uleiuri vegetale ce și acum stă în ființă pe Șoseaua Ștefan cel Mare, aproape de Oborul din București, și care așezământ industrial a sporit mai apoi și, înzestrat cu toate cele trebuincioasele pentru fabricarea văpselelor și a lacurilor, se stăpânește și se cârmuiește astăzi sub firma “Frații George Assan” de către mine în devălmășie cu fratele meu mai mare, inginerul mecanic Basile G. Assan.
Alături de Florica, născută Petrini, am hotărât ca, duminică 27 iunie 1904, să dăm început la ridicarea din temelie a caselor ce amândoi chibzuit-am să ni le ridicăm în București, după planurile și desemnurile ce s-au întocmit de arh. I.D. Berindey și cu a căror punere în lucrare și ducere la îndeplinire este însărcinat meșterul constructor Robert Bamme. (Actul de Fondare a Casei George Assan, Biblioteca Academiei Române).

“Somptuoasa clădire nu a adus familiei fericirea sperată”. George Assan s-a bucurat prea puțin de casa lui extraordinară, doar 4 ani. A murit la vârsta de 47 de ani

Cristiana Trică: În acea zi de duminică, 27 iunie 1904, când George G. Assan punea piatra de temelie a casei, era prezent și “drăguțul de Georgică, unicul copil” care tocmai în acele zile își bucurase părinții “prin chipul cum a știut să dovedească la Școala Comunală din str. Clemenței și vrednic este să treacă la învățăturile celei de-a doua clase primare”.

Somptuoasa clădire nu a adus familiei fericirea sperată. George Assan a murit de peritonită în 1909 în Elveția, la Pontresina, iar soția, rămasă văduva la vârsta de 33 de ani, nu s-a mai căsătorit.

Florica Assan a locuit în casă, împreună cu fiul ei, care a devenit diplomat și s-a căsătorit cu Magda, născută Diamandi.

La 21 iulie/3 august 1909 vestea morții lui George Assan “a venit ca o lovitură de trăznet” și când vânzătorii de ziare au început să strige pe stradă, nimănui nu-i venea să creadă că “omul acesta voinic cât un munte a putut să dispară atât de repede”.

După naționalizare, reședința de mare rafinament arhitectural și estetic a intrat în posesia Academiei Române. La “Restaurantul Clubului Oamenilor de Știință” se pot “servi” mititei, dar și „specialitatea bucătarului cu somon”

Nu știm câți oameni de știință are Bucureștiul, dar sigur este că pe site-ul Casei acestor oameni nu se pomenește nimic nici despre George G. Assan, nici despre capodopera arhitectului Ion D. Berindey. Aflăm în schimb, meniul și oferta pentru evenimente private.

Restaurantul “Clubul Oamenilor de Știință” organizează evenimente memorabile într-un cadru istoric, cu saloane elegante și atmosferă rafinată. Restaurantul nostru este ideal pentru nunți, botezuri, conferințe și recepții diplomatice. Oferim flexibilitate în organizare și meniu personalizat pentru evenimentele tale speciale.
Spicuim din meniul internațional al restaurantului “cu terasă în inima Bucureștiului”: Mușchiuleț de porc a la C.O.Ș, platoul Gurmandului, ficăței de pui cu ceapă caramelizată, mititei, cârnăciori Pleșcoi, dar și preparate internaționale. (Sursa: cos-restaurant-bucuresti.ro).

“Arh. Ion D Berindey poate fi considerat întemeietor al școlii noastre de arhitectură”

Fiu al arhitectului Dimitrie Berindey (1831-1884), Ion D. Berindey (1871-1928) a absolvit Școala de Arte Frumoase din Paris în decembrie 1897, urmând ca în cei 30 de ani de carieră să fie autorul unui număr impresionant de clădiri impozante, dintre care unele au devenit în timp adevărate mărturii ale construirii trainice la începutul secolului al XX-lea: în București – Palatul Cantacuzino, Casa George Assan, Palatul Sindicatului Ziariștilor, Casa și Observatorul Vasile Urseanu, Casa Toma Stelian, Palatul Cantacuzino de la Florești, Hipodromul de la Băneasa, Palatul Culturii din Iași. (Sursa: Arh. Sidonia Teodorescu).

Cu cercetări îndelungate în arhive, biblioteci, și studierea colecțiilor publice sau particulare, arh. Sidonia Teodorescu reconstituie în detaliu opera arhitectului Ion D. Berindey în volumul “Mari Arhitecți Bucureșteni: Ion D. Berindey”, ed. Vremea, 2014.

Arh. Sidonia Teodorescu în “Mari Arhitecți Bucureșteni: Ion D. Berindey”: Clădirea George G. Assan este așezată în mijlocul parcelei, având o retragere față de stradă și “parc” în spate, este deci tipul de “vilă” izolată, iar fațada posterioară a clădirii se termină cu o terasă amplă din care se pătrunde, pe niște scări monumentale, într-o grădină întinsă.

Casa G. Assan, locuință de lux cu peron de onoare, scară maiestuoasă care dă în ce-a mai rămas din grădină, seră și tavane înalte de 5,80 m

Arh. Sidonia Teodorescu: În desenul fațadei principale, se văd în perspectivă, amenajarea curții și a peronului de onoare și grilajul decorativ către stradă. Această locuința de lux, tip hotel particulier, este compusă din demisol, parter înalt și mansardă parțial locuibilă.

Planul casei este croit în jurul unui vestibul octogonal, existând două axe compoziționale: aceea longitudinală, care este și axa principală de compoziție și care trece prin antreu, prin vestibul, printr-un hol de legătură și prin seră, și cea transversală, paralelă cu aliniamentul străzii, ce trece prin biroul proprietarului.

“Spațiile sunt dispuse în anfiladă, efectul monumentalității fiind căutat de arhitect”

Arh. Sidonia Teodorescu: Vestibulul generos, surmontat de un luminator pătrat dublu, face distribuția către spațiile principale de reprezentare ale casei (saloane, birou, sufragerie), aripa din stânga fiind destinată dormitoarelor, unei băi cu cadă, scării de serviciu și unui oficiu cu monte-charge (ascensor sau platformă mai mică și mai simplă decât un lift obișnuit, n.n), ce se suprapune celui de la subsol, unde se afla bucătăria.

“Hall-ul central, numit și Salon de muzică, a fost conceput în stilul Ludovic al XVI-lea”

Arh. Sidonia Teodorescu: În dreapta hall-ului, sunt dispuse un salon, biroul (“Cabinet de Travail”), marele salon (“Grand Salon” ) cu vedere spre terasa din spate. Sufrageria este amplasată simetric față de salonul principal, ambele fiind dotate cu câte un șemineu.

Înălțimea camerelor parterului variază de la 4,35 metri în dormitoare până la 5,80 m în marele salon, diferența aceasta ducând la înălțimi diferite ale podului.

Sufrageria, acoperită de un luminator rectangular, comunică printr-o ușiță cu oficiul de monte-charge și, prin el, cu scara de serviciu și cu dependințele casei.

“Opus intrării, casa are o frumoasă seră de sticlă cilindrică, marcă a locuirii de lux, ce se deschide către terasă”

Arh. Sidonia Teodorescu: În subsol erau amenajate pivnițe boltite, bucătăria, un oficiu de monte-charge sub cel al parterului, camere pentru servitori și spațiile tehnice ale casei.

La interior, decorația bogată cuprinde trepte de marmură la intrare, stucaturi pe pereți și tavane, glasvanduri ample, cu uși ce glisează-se păstrează sistemul originar de glisare, lambriuri, măști pentru radiatoare, vitraliul din biroul proprietarului, luminatoare din metal și sticlă.

“Stilistic, clădirea aparține tipologiei palatului Cantacuzino, academismului școlii franceze adăugându-i-se și aici elemente Art Nouveau”

Arh. Sidonia Teodorescu: Fațadele casei sunt împărțite în trei registre orizontale, cel al soclului cu bosaje adânci, cel la parterului înalt (piano nobile) cu asize întrețesute în tencuială și acoperișul înalt, tip Mansart, cu forme rotunjite.

Registrul parterului este despărțit de cel al mansardei, printr-o friza decorativă și o cornișă proeminentă, bogat ornamentată cu decorațiuni cu denticuli, console și printr-un atic cu baluștri, iar acoperișul este decorat cu lucarne, din care cea mai importantă corespunde camerei de la mansardă.

Ferestrele parterului, înalte, tip porte-fenetre, cu partea superioară în arc de cerc au ancadramente rectangulare, cu decorații bogate.

“Atât balustradele balcoanelor și treptelor către grădină, cât și grilajul cu două porți dinspre piața Lahovary sunt executate în fier forjat, iar formele lor și structura metalică a copertinei de sticlă aparțin limbajului Art Nouveau”

Arh. Sidonia Teodorescu: Pentru execuția mobilierului, a fost aleasă casa franceză de mobilier Krieger, cu care Ion D. Berindey a colaborat la numeroase lucrări, între care amintim Palatul Cantacuzino, casa Manissalian din Constanța, casa Toma Stelian, și care a fost aleasă ca furnizor și pentru lucrările de la Palatul Regal, conduse de arh. Paul Gottereau.

George și Basile Assan, primii automobiliști ai Bucureștiului. Casa era prevăzută cu garaj în care încăpeau 7 mașini

Arh. Sidonia Teodorescu: Arhitectul a proiectat și o anexă cu funcțiunea de grajd și garaj, având spații destinate atât cailor (șase boxe) cât și automobilelor (încap șapte mașini). Este prevăzută și camera vizitiului, simetric față de camera spălătoriei, în corpul în formă de U.

George G. Assan și fratele său Vasile (Bazil) Assan au fost între primii conducători de autovehicule din București. Bazil Assan a înmatriculat în București primul automobil, cu numărul I-B în 1909.

Cristiana Trică: Acest nou mijloc de locomoție a prezentat mult interes pentru cei doi frați Assan. Din motive deosebite, desigur, dar la fel de puternice. Bazil Assan este posesorul primului automobil înregistrat la București, marca Herstal, fabricat în Belgia. Achiziția automobilului, aflat azi în colecția Muzeului Național de Istorie, a fost un eveniment răsunător în Capitală.

Se păstrează în memoria colectivă o istorioară cu iz anecdotic și anume că prințul George Valentin Bibescu, nemulțumit de faptul că numărul de înmatriculare 1 fusese dat lui Assan, a fost împăcat de Prefectura Poliției cu numărul 0.

George Assan, “amic al progresului, automobilist înfocat”, a fost al doilea care a importat un automobil în România

Cristiana Trică: Despre cât de pasionat era George Assan de automobil aflăm din evocarea pe care Ion Cămărășescu o face în 1909, la decesul prietenului și colaboratorului său:

George Assan era personal un automobilist înfocat (..). Era un amic desăvârșit al progresului și, ca atare, conștient de valoarea minunatului instrument ce avea la îndemână, să nu mai poată concepe nici viața, nici munca, fără concursul acestui prețios auxiliar.
A fost al doilea care a importat un automobil în România. Cine nu-și amintește pe George Assan conducând pe străzile Capitalei micul său “Herzthal” cu aburi, de 3 și jumătate cai putere, cari îi aduceau servicii netăgăduite în treburile zilnice.
Assan, legat de volanul mașinii sale, se bucura ca nici un altul de o ubicuitate aproape desăvârșită, cutreierând toată ziua Bucureștii de la un cap la altul.
În anul 1902 făcu achizițiunea trăsurei “Panhard”, care-i rambursa costul îndoit poate prin serviciul fără seamăn ce-i adusese timp de 7 ani la rândul”. (Sursa: Buletinul Camerei de Comerț și Industrie din București, iulie-august 1909, apud Cristiana Trică).

Frații Assan, evocați de Ion Luca Caragiale în 1985: “Gentlemeni, dar muncitori !”

Frații Assan sunt două figuri simpatice, foarte cunoscute în societatea bucureșteană. Sunt doi tehnicieni, ingineri inteligenți, a căror educație europeană i-a făcut să se devoteze muncii.
Posedând o avere respectabilă, acești tineri, deși oameni de lume în toată accepția cuvântului, în loc să risipească avutul părintesc, în jocuri nebune de noroc, în aventuri puerile sau galante, în furtuni politice, au preferat să ridice un stabiliment model, care face onoare istoriei progresului nostru industrial.
Iată un exemplu frumos, pe care ar trebui să-l imiteze mulți tineri de la noi! Gentlemeni, dar muncitori! Avere frumoasă, educație distinsă, o înaltă situație în societate, secundate de o neobosită și onestă activitate, o viață plină de bucurie, de liniște și de prosperitate! Aceștia sunt frații Assan! (I. L. Caragiale, Opere III, Ed. Cultura Națională, 1932).

Cristiana Trică: În 1884, când preiau afacerea, Basil și George Assan erau proaspăt întorși din străinătate unde “după chibzuiala înțeleptei lor mame, făcuseră studii speciale, aplicabile industriei, cel mare, dl. Basil G. Assan devenind inginer mecanic, iar al doilea, George G. Assan făcând studii speciale în chimia industrială și licențiat în științele comerciale din Anvers”.

„În 1885, frații Assan preiau integral responsabilitatea afacerilor de familie, “Ghiță luând partea administrativă, iar Vasile partea tehnică”

Aduc din Belgia o mașină de 300 cai putere, prefac moara, instalând și aducând la moară tot ce se perfecționase în Ungaria și Germania relativ la morărit, clădesc noi instalații, printre care și silozuri. Introduc mașini noi și fac extragerea uleiului prin benzină. (.).Și cum pe lângă uleiul de in, încep a produce și lacuri, mai adaugă și fabricarea ipsosului, grăsimii consistente, a vegetalinei, precum și a uleiurilor secative, întrebuințate la vopsitorie”. (D. Hagi Theodoracky, “Amintiri din trecutul negustoresc”, ed. Domino, 2003).

Cristiana Trică: George Assan este și un om de suflet, care se implică în multe acțiuni de binefacere, foarte apreciate și care îi sporesc prestigiul în ochii contemporanilor.

“La anul 1902, el primește Președinția Societății Providența, care ajută pe comercianții scăpătați și pe văduvele de comercianți. Cu o răbdare fără de margini, cu un devotament deosebit, el a luptat din răsputeri pentru sporirea fondului societății.

În fiecare an, alerga pe la mari comercianți și industriași, pe la casele de bancă pentru a strânge fonduri, cu cari să aline suferințele, nevoind să strângă fondul social, inalienabil, al cărui venit numai îl întrebuința pentru acordarea de ajutoare. (Sursa: Buletinul Camerei de Comerț și Industrie din București, iulie-august 1909, apud Cristiana Trică).

George Assan, susținător al drepturilor muncitorilor, a pledat pentru ca ziua de duminică să fie liberă

Cristiana Trică: George G. Assan este și un susținător al drepturilor muncitorilor. El pledează cu convingere la Congresul Camerelor de Comerț pentru adoptarea unei rezoluții în favoarea repausului duminical pe care îl consideră “o condițiune esențială a demnității omului” cerut de “o necesitate fiziologică și de legea morală a umanității care pretinde omului să se păstreze nu numai pentru societate și pentru familia lui, dar să cultive și spiritul sau”. De asemenea, este partizanul „reglementării muncii și al asigurării contra accidentelor, invalidității și morții”.

“Bazil Assan este primul român care ajunge în regiunile polare arctice. Și-a botezat fetița cu numele de “Pacifica”, copil conceput în timpul traversării Pacificului”

Cristiana Trică: În 1898, Bazil face o călătorie în jurul lumii, devenind primul român care a reușit o astfel de performanță. Traseul a fost: Constantinopol-Alexandria- Ceylon-Singapore- Hong Hong-Shanghai-Nagasaki-Tokyo-Yokohama- San Francisco- New York- Londra.

Bazil Assan, care a rămas toată viață la conducerea afacerii moștenite de la tatăl sau, a fost căsătorit de două ori.

Prima sa soție a fost Atena Ionescu, actrița din Craiova, “o țigancă superbă care era cu mult, mult mai tânără decât el” și cea alături de care a făcut ocolul Pământului. Au avut împreună 5 copii, a căror educație l-a preocupat și pe care i-a trimis la studii în Elveția.

Pacifica Nicoleta, născută în 1901, și botezată astfel deoarece fusese concepută în timpul traversării Oceanului Pacific, a fost căsătorită cu Iorgu Ghica, nepotul lui Ion Ghica.

“Unul din fiii săi, numit tot Basil, a fost ultimul director al Fabricilor Assan. Și-a sfârșit zilele ucis de torționarii de la Miliție, omorât în bătăi la sediul de pe Ștefan cel Mare, sub bănuiala că ar fi deținut aur, ceea ce nu era adevărat”

Adevărat, Basil Assan (1902-1958) a fost un mare industriaș, deposedat însă cu totul, ultimul director al Morii Assan, naționalizată la 11 iunie 1948.

Cavoul familiei Assan din Cimitirul Bellu a fost realizat de sculptorul italian Enrico Cassi, după un model din Cimitero Monumentale din Milano

Cristiana Trică: În 1911, când s-a ridicat monumentul în stil Art Nouveau sau Liberty din cimitirul Bellu, cel mai probabil Bazil Assan a fost inițiatorul. Monumentul aparține sculptorului milanez Enrico Cassi. În 1906, acesta realizase monumentul funerar al familiei Daninos în cimitirul din Milano, iar cavoul fraților Assan pare să aibă la bază aceeași concepție.

Materialele sunt, și la Milano și la București, marmură și piatră. Elementul central este tot un înger, de data aceasta fără aripi, doar un trup zvelt de tânără fată care ridică ochii spre cer a rugăciune. O cruce simplă pornește de la umeri și se pierde în faldul veșmântului, devenind una cu el.

Pe frontispiciu scrie simplu: Familia George Assan.

„Casa George G. Assan” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:

A întinerit cel mai bătrân palat de pe Bulevardul Elisabeta. Monumentul adăpostește Arhivele Naționale, comori de valoare inestimabilă

Tags: Casa George Assan Casa Oamenilor de Știință Piața Lahovary

Antoaneta Dohotariu