O tragedie s-a petrecut aseară în agitația din Gara de Nord din București. Printre sute de călători și trenuri care vin și pleacă, unei femei în vârstă de 70 de ani i s-a făcut rău, a căzut și n-a mai putut fi salvată.
Era destul de târziu aseară când, în fața peronului Sosire/Plecări din Gara de Nord, femeii, care venise cu trenul de la Constanța și urma să plece cu un altul spre Pitești, i s-a făcut brusc rău. A căzut pe peron și, imediat, cineva a sunat la 112.
Purtătorul de cuvânt al CFR SA, citat de News.ro, declară că imediat a fost solicitată intervenția unei echipe medicale și a Poliției TF.
Echipele au sosit rapid, iar echipajul SMURD a început de cum a ajuns manevrele de resuscitare.
Două ore a durat intervenția și, cu tot efortul medicilor, bunicuța nu a putut fi salvată.
După mai mult de 100 de minute de manevre de resuscitare fără rezultat, a fost declarat declarat decesul femeii.
După ce a fost declarat decesul, trupul neînsuflețit al femeii a fost preluat, din Gara de Nord, de către reprezentanți ai Insitutului de Medicină Legală (IML)