O bucureșteancă a făcut ca dl. Bolojan, eroul: aseară, n-a aprins niciun bec în casă, ca să ieșim din criză. Are cucui dobândit când a orbecăit după lumânarea de la Paște, dar ce satisfacție!

Presupunând că ați păcătuit social și ați dat drumul la internet, radio sau televizor, acțiune care presupune conectarea dispozitivelor-gazdă la sursă de energie electrică (sau, după caz, încărcarea. prealabilă a acestora, tot la priză), ați auzit probabil exemplul extraordinar pe care îl dă premierul de multă vreme demis: domnul Bolojan NU aprinde becurile când ajunge acasă, chiar dacă ajunge fff târziu, muncind inuman de mult pentru noi.

Ca să nu credeți că inventăm sau aproximăm, iată ce a zis dl. Bolojan, cu cuvintele dumnealui:

În general ajung foarte târziu, de la 22:00-23:00, și nu mai e timp de stat cu becurile aprinse. Și sistemul de aer condiționat nu funcționează la mine.

Deci, dl. Bolojan. nu aprinde becurile, nu pornește aerul condiționat, orbecăie și transpiră ca strămoșii pentru o cauză importantă: economia de curent electric în această criză energetică pe care o traversăm.

Cum e când faci ca dl. Bolojan și nu aprinzi becurile în casă, ca să salvezi țara

O cititoare B365.ro ne-a descris experiența, că aseară a ajuns târziu acasă, după ce a fost la film, la Odiseea, și a mustrat-o conștiința că s-a dus la cinematograf, care funcționează tot cu electricitate, aproape că nici n-a putut să se bucure că i-a plăcut mult filmul. S-a consolat un pic la gândul că, pe durata proiectării, în sală sunt becurile stinse.

Când a conștientizat asta, i s-a aprins becul interior, care se alimentează si sinele omului: ce-ar fi să ia exemplul domnului Bolojan și, când ajunge acasă, să nu aprindă niciun bec.

Iată cum au decurs lucrurile:

Primul minut de după ce am descuiat ușa de la intrarea în apartamentul meu din Berceni a fost ok, că am lăsat-o un pic  întredeschisă, să intre lumina de pe casa scării. Așa, cât să se acomodeze ochii cu bezna casei. Am crezut că s-au acomodat, am închis și încuiat ușa, m-am descălțat, dar m-am împiedicat în ceva și mi-am scrântit glezna. Am vrut să aprind lanterna telefonului, dar am realizat că va con suma baterie, iar va trebui să bag telefonul în priză, deci se alege praful de economia mea. Așa că am răsuflat, am negociat cu ochii să se adapteze și m-am pregătit să mă îndrept spre bucătărie, spre raftul din dulapul suspendat. Am deschis ușa dulapului, colțul mi s-a înfipt în frunte, m-a durut de mi-au amorțit picioarele, dar am decis că merită sacrificiul, va fi DOAR UN CUCUI. După ce am spart două pahare, am dibuit lumânarea și, în mod salvator, bricheta a fost doar la întins de mână distanță. Am aprins lumânarea, de fericire că VĂD, am fost neatentă pe unde calc și am călcat într-un ciob de la paharul spart. dar, hei, e un sacrificiu mic pentru o cauză mare! Cu lumânarea de la Paște în mână, am pornit în expediție după lumânările decorative, slavă cerului că am o colecție consistentă! Când sufrageria s-a luminat cât de cât, m-am așezat pe canapea, să beau un pahar de vin, să celebrez acest moment de civism de care am fost capabilă. Din nefericire, murdărisem de sânge cuvertura de pe canapea și 3 prosoape și, din reflex, le-am băgat repede le mașină. Abia când a început să tragă apă am realizat că am distrus tot efortul. M-am certat aspru și-am adormit cerându-le scuze domnului Bolojan și domnului Mândruță c-am băgat blestematele alea de rufe la blestemata de mașină de spălat, DEȘI N-AM APRINS BECURILE.

Singura concluzie pe care o putem trage e că nu e deloc ușor să fii eroic și responsabil ca domnul Bolojan., pentru care e ușor să circule prin domiciliu fără să aprindă becurile.

Sursa foto colaj: Dreamstime