„O, brad frumos!” A început montarea bradului de Crăciun din Piața Constituției. Va avea 30 de metri și va fi împodobit cu globuri, stele aurii și ghirlande

17 nov. 2023
1223 afișări
„O, brad frumos!” A început montarea bradului de Crăciun din Piața Constituției. Va avea 30 de metri și va fi împodobit cu globuri, stele aurii și ghirlande
„O, brad frumos!” A început montarea bradului de Crăciun din Piața Constituției. Va avea 30 de metri și va fi împodobit cu globuri, stele aurii și ghirlande | Sursa foto: Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că se lucrează la montarea bradului de Crăciun din Piața Constituției. Acesta va avea o înălțime de 30 de metri, va fi îmbrăcat în cetină și ornat cu globuri, stele aurii și ghirlande.

„O, brad frumos” din Piața Constituției

Nicușor Dan anunță, pe Facebook, că a început montarea bradului din Piața Constituției, acolo unde se va deschide, pe 30 noiembrie, mult așteptatul Târg de Crăciun din București.

De asemenea, edilul Capitalei a oferit și mai multe detalii despre atracțiile care îi vor aștepta pe bucureșteni odată cu deschiderea marelui târg.

Iată ce spune primarul general:

Se montează bradul de 30 de metri înălțime în Piața Constituției, unde va avea loc cel mai mare târg de Crăciun din București. Tot aici vor fi amenajate și două zone muzicale cu colinde tradiționale și melodii internaționale specifice sărbătorilor.

Peste 130 de căsuțe de Crăciun care găzduiesc meșteșugari din toate zonele țării vor fi amplasate în Piață și vor aștepta bucureștenii și turiștii cu delicii tradiționale și obiecte autentice.

Devenită deja o tradiție, Casa lui Moș Crăciun va fi prezentă și în acest an la Târgul de Crăciun București, alături de carusel și de trenulețul tematic. Micuții au pregătite și ateliere de creație unde își pot realiza propriile ornamente.

De asemenea, vizitatorii Târgului de Crăciun pot admira din roata panoramică luminile de sărbătoare, căsuțele și bradul de Crăciun.

Mascotele și artiștii animatori pe picioroange, îmbrăcați în costume fascinante, vor interacționa și se vor fotografia cu publicul, aducând tuturor veselia specifică sărbătorii.

Târgul de Crăciun București va fi deschis din 30 noiembrie până pe 26 decembrie, iar intrarea este liberă.

Mai multe momente din timpul montării pot fi văzute AICI.

Până acum, bucureștenii se vor putea bucura de magia sărbătorilor de Crăciun în cadrul a patru târguri care vor fi organizate în Capitală. Este vorba despre:

Totoadată, reamintim că iluminatul festiv din oraș se va deschide de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies