BAZAR

O bancă din România va avea program până la ora 19:00

Banca a selectat peste 60 de sucursale mari, începând cu cele judeţene, din totalul de circa 890 operaţionale la jumătatea acestui an, şi le-a prelungit programul până la ora 19:00 de luni până vineri. De asemenea, paisprezece unităţi vor fi deschise şi sâmbăta între orele 09:00 şi 13:00. De mai mulţi ani băncile au renunţat să mai ţină deschis sâmbăta, cu excepţia agenţiilor din marile centre comerciale, scrie zf.ro.

În programul-pilot al BRD au fost selectate unităţi în funcţie de volumul operaţiunilor şi de gradul de accesibilitate, fiind situate în centrul marilor oraşe. În funcţie de rezultatul experimentului banca va decide permanentizarea prelungirii de program sau va abandona ideea.

În general băncile se plâng de scăderea traficului de clienţi, motiv pentru care numărul de unităţi scade constant, numai în ultimul an fiind închise peste 300. Şi BRD a închis 26 în semestrul I, dintr-un grup de 30 identificate la începutul anului ca nerentabile. BRD se numără însă printre jucătorii care au acumulat o masă mare de clienţi persoane fizice şi companii care asigură o cerere constantă de servicii reflectată în rezistenţa încasărilor din comisioane pe parcursul crizei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button