O asistentă de la Spitalul Universitar s-a CURENTAT într-o sală de operaţii

de:
14 aug. 2016
1 Afișari
O asistentă de la Spitalul Universitar s-a CURENTAT într-o sală de operaţii

Asistenta medicală a povestit că incidentul s-a petrecut pe 11 august când, în urma unei operaţii, trezea o pacientă din anestezie generală. Sperietura a fost mare, a subliniat cadrul medical, care a simţit şocuri electrice în deget. Cu toate acestea, a mers cu procedura până la capăt şi, imediat ce a trezit pacienta din anestezie, a anunţat şeful de secţie şi conducerea unităţii medicale.

Pe scurt, am apăsat butonul (există un buton pentru oxigen pe flux mare ataşat de aparatul de anestezie, n.red.), de acolo m-a electrocutat. M-a zguduit, efectiv s-a făcut arc electric în policele de la mâna dreaptă şi cel de la mâna stângă cu care ţineam masca de oxigen. Eram şocată, a fost prima oară când mi s-a întâmplat aşa ceva, i-am dat mesaj doctorului imediat ce am trezit pacienta„, a declarat asistenta, potrivit adevarul.ro.

Imediat, sala de operaţie a fost închisă, decizia conducerii fiind aceea de a nu o mai utiliza pentru alte intervenţii chirurgicale. Cu toate acestea, la doar o zi după incident, sala a fost redeschisă.

Ieri (vineri, n.red.) s-a desfăşurat acolo o intervenţie chirurgicală, dar era o indicaţie de urgenţă. De comun acord, chirurgii şi anesteziştii au decis să folosească sala de operaţii pentru că nu era o altă sală liberă, iar pacientul era într-o stare destul de gravă. Aparatul a funcţionat în parametri normali, dar am decis ca el să nu mai fie folosit până marţi, când vor veni cei care sigură mentenanţa pentru a vedea, exact, ce s-a întâmplat„, a declarat doctorul Dragoş Daviţoiu, managerul Spitalului Universitar din Capitală.

Potrivit acestuia, incidentul petrecut pe 11 august în sala de operaţie a fost unul minor.

„Asistenta a simţit un şoc în deget de la butonul respectiv, s-a descărcat o singură dată, nu a fost nevoie de asistenţă medicală în urma incidentului, în niciun caz nu a fost curent de priză”, a declarat chirurgul. Managerul a explicat că în fiecare din cele 17 săli de operaţie funcţionale din SUUB au loc, în medie, cinci-şase operaţii pe zi.

Cookies